Ceva de pe frontul de vest, ceva cu oameni faini şi zâmbet tâmp

Azi am râs. Cu tot sufletul, toţi dinţii şi fără niciun motiv. N-am auzit niciun banc, n-am văzut pe nimeni făcând ceva stupid, nu m-am uitat la televizor, n-am citit ceva anume. N-am fost amuzată şi nici răutăcioasă, dar nici n-am stropit râsul cu lacrimi. A fost bucurie. Nu ştiu însă cum s-o explic.

Zâmbesc haotic, mi-am pus toate grijile într-un geamantan, l-am pus sub pat, mi-am amânat toate treburile, mi-am oprit toate rotiţele şi m-am uitat prin ce-a mai rămas. Ce-a mai rămas din gândurile mele, oarecum din mine. Ba bine că din mine. Un gol, calmitate, linişte. Un om care se plimbă, se uită la munţi şi ştie că aşa şi atât trebuie să facă şi să fie. Câţiva paşi, un zâmbet, un alt om care se uită mirat, întrebător la cel cu zâmbetul tâmp şi privirea pe cer, un alt om şi altul.

Şi totuşi, despre oameni e vorba. Ei au generat râsul, ei, puţinii care mă bucură cu existenţa lor. E încredibil să ştii doar că există oameni faini, fiinţe ce te pot fascina. Fără să-i cunoşti. Nici măcar nu trebuie să fie lângă tine sau să-i vezi. E suficient să-i descoperi cumva. Un singur semn, un vers, o fotografie făcută de ei într-un moment potrivit, o melodie care îţi place şi ţie atât de mult sau chiar o întreagă formaţie pe care o adori. O idee comună, ori un fir subţiiire ce leagă două gânduri de neintersectat. Descoperiri interesante. E destul să ştii că există. Să ştiu că există. Şi pot trece mai uşor prin zi. Îmi las gândurile la aprozar şi merg mai departe, mă uit la munţi, la cer şi nu mă împiedic.

Ştiu că unii oameni sunt şi pot fi faini. Şi mă bucur, e bine că sunt şi că-i pot descoperi, citi pe ascuns sau nu, privi pe furiş sau deloc. Sunt oameni pe care nu-i nevoie să-i ai, nici pentru tine, nici foarte aproape de tine. Poţi să-i strici foarte uşor ori poate fi chiar invers. Dar e atât de bine să ştii că sunt. Şi să dai de ei din când în când. Să nu-i poţi uita pentru că nu i-ai ţinut minte nicicând. Te-au fericit în gând. Le-ai zâmbit şi nu te-au văzut. Oameni care-ţi fac clipele de la distanţă, care-ţi dau răspunsuri afirmative atunci când nici măcar n-ai îndrăznit să întrebi, care tac şi parcă ţi-au răspuns la zeci de întrebări. Oameni de departe pe care să nu-i cerţi şi care să nu te supere. Să n-ai nicio legătură şi totuşi să zâmbeşti pentru că te fascinează că oamenii ăştia chiar există!

Mă bucur încâlcit. Nu ştiu de ce, nu caut explicaţii. E bine totuşi. Mă înţelege careva?
Ei (travka) da: „Astăzi sunt fericit. Astăzi nu se întâmplă iarăşi nimic. Astăzi am să dorm şi-am să tac. Astăzi râd nemotivat”.

sursa foto: flickr.com

Diana Written by:

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *