Iunie

Pot oare să nu scriu despre iunie? Să nu-mi amărăsc cititorii şi nici persoanele care n-ar înţelege de ce nu pot să am vorbe de bine, cel puţin despre ultimele zile ale lunii? Pentru că fie blog, fie Internet, fie orice, eu nu pot să fiu altfel decât sinceră.

Blogul mi-e moment de introspecţie, de analiză şi de punere a sufletului pe o tavă mică, online. Nu pot să râd zgomotos, nici măcar isteric sau amar. Nici să mă plâng nu prea mai pot. Devine un blog emo, deşi n-aş vrea asta. Poate nu trebuia să renunţ la titlul de Sad Happiness.

Şi parcă, fără a supăra pe cineva, era mai bine pe vremea când nu-mi găsea blogul nici Google. Gândiţi acum, probabil, că ar fi mai bine să mă retrag într-un jurnal de pe raftul meu.

Poate când o să fiu mai coaptă, o să ştiu ce articole să las pe hârtie. Momentan, e cam una dintre singurele mele pastile. Plânsul mut dintre rândurile de pe un blog.

Totuşi, ca orice lună din an şi mai ales, din vară, iunie a avut şi valuri de căldură. Am fost la TIFF şi am avut un minunat weekend la Cluj Napoca. Am văzut filme interesante, am întâlnit oameni frumoşi, am stat la cămin şi am tânjit după viaţa ce o aveam acolo.

Şi în iunie am stat zeci de ore pe tren. Am fost acasă, iar la Cluj, pentru ultimul examen, apoi iar acasă. Am simţit o nevoie de nedescris de a fi acasă, de a sta acolo cel puţin o veşnicie. Am comprimat veşnicia în două zile şi m-am întors de unde am plecat.

În iunie am mers la concerte şi am ratat concerte. M-am bucurat singură de un concert Alternosfera la Timişoara şi de altul, de data asta Persona, tot aici.

Luna iunie a venit cu un plan de escapadă, dar a rămas undeva la: las’ să vină de la sine! Şi m-am gândit prea mult la toamna ce urmează. Nu m-am putut bucura de razele soarelui din cauza asta, dar şi pentru că au fost destul de rare. Ori crunte, ori deloc. Aşa a fost şi luna, cu dureri puternice ori lipsă de orice sentiment.

Este primul an când vara nu mă bucură şi nu cred că e din cauză că e primul an fără vacanţă, sper, totuşi, că nu mai sunt chiar un ţânc.

Vara nu mă înveseleşte că vine cu o duzină de lucruri de maturizat şi întărit sufletele rătăcitoare. Nu pot să înţeleg acum. Sper ca în timp să-mi amintesc cu înţelepciune momentele când am devenit puternică.

Iunie a fost o lună de întărire, cu prea puţin soare sau copaci zâmbitori, cu prea puţini oameni în jur şi prea multe vorbe primite doar de la distanţă. Cu sprijin online şi absenţă lângă mine, pe o băncuţă în parc.