Gânduri despre #timisoaranoastra

Deşi m-am rătăcit de prea multe ori pe străzile Timişoarei şi n-au fost puţine dăţile când m-am bucurat de unele descoperiri întâmplătoare, tot a fost nevoie de o #timisoaranoastra pentru a vedea şi afla mai multe despre locurile care merită mai mult decât o rătăcire şi despre clădirile pe lângă care nu e suficient să arunci un simplu wow!

Pentru asta a fost alături de bloggerii veniţi de peste tot (cei invitaţi din alte oraşe şi foarte mulţi din Timişoara), Dan Cărămidaru, care ne-a făcut iar să regretăm că în timp ce facem câte o fotografie vreunui monument, nu mai avem şi o a treia mână cu care să întindem vreun reportofon către ceea ce ne spune.

Responsabilele cu scosul bloggerilor la plimbat şi admirat #timisoaranoastra, Cristina şi Nebuloasa, au reuşit din nou să îi bucure pe cei curioşi cu privire la oraşul de pe Bega.

#timisoaranoastra nu ştie ce e ăla cod galben, ploi sau vijelie!

Anul trecut când am venit la prima ediţie de vizitat Timişoara alături de bloggeri se anunţa cod galben în Banat. E drept, dimineaţa a fost cam înnorat, cu o zi înainte a plouat, nu s-ar fi aşteptat nimeni să iasă soarele şi mai ales să dispară orice urmă de nor. Anul ăsta, aceeaşi poveste, câţiva stropi destul de serioşi care aproape ne-au convins că vom vizita oraşul cu barca, iar apoi o vreme la care nu s-ar fi aşteptat nimeni, numai bună de plimbare. Fetele cu organizarea sigur au ceva pile printre nori.

La #timisoaranoastra îţi aminteşti că trebuie să-ţi pese de trecut

În plimbarea prin Timişoara a fost inserată şi o vizită la Memorialul Revoluţiei, muzeu care habar nu aveam că există (ruşine mie!). E drept că ducându-ne traiul aşa… liberi, cum alţii n-au fost, cam uităm să apreciem unele lucruri, uităm câte schimbări s-au produs şi de unde au pornit. “Trebuie să vă pese şi să vă doară ce s-a întâmplat atunci!”, ne-a spus domnul de la muzeu, după ce am vizionat un emoţionat film despre revoluţia din 1989 – “Noi nu murim” – de Gabriel Burza. Recomand oricând o vizită în acest loc care, din nefericire, nu prea e apreciat cum ar trebui.

#timisoaranoastra chiar poate fi a tuturor!

Timişoara este prin definiţie un oraş ce nu poate fi revedincat numai de cei care s-au născut aici. Timişoara a crescut şi a ajuns cum e azi pe speze multiculturale. Ajungi să te simţi pentru câteva clipe parte din oraş, la o simplă vizită. Eu am păţit asta acum câţiva ani. Că e iluzie sau nu, depinde de fiecare, însă oraşul sigur ştie cum să-ţi capteze atenţia la o primă vedere. Cel puţin atunci când vii să-i cauţi şi să-i descoperi cotloanele cu poveşti, când porneşti cu gânduri de vacanţă, Timişoara devine, chiar şi pentru prea puţin timp, a ta.

#timisoaranoastra, cea turistică, rămâne frumoasă orice-ar fi!

Sunt unele momente când ajungi să nu mai vezi oraşele de oameni, să te laşi absorbit de diverse trăiri şi să uiţi să mai zâmbeşti când te plimbi pe străduţele încărcate de istorie. O tură ca asta te face să reuşesti să-ţi mai limpezeşti din gânduri, să te simţi ca un turist voios în oraşul unde ai încercat să-ţi duci traiul o vreme şi să te bucuri de părţile lui mai senine. Dincolo de orice relaţie am reuşit eu să-mi dezvolt cu oraşul ăsta într-o vitzită de câteva luni, Timişoara rămâne locul unde-am fost turist – am locuit – şi-am rămas apoi turist.

—-

#TimisoaraNoastra a fost un proiect prezentat de Bere Timisoreana şi susţinut de Hotel Timisoara. Parteneri: MareeaLucas Super SandwichSkoda Timsoara şi Pizzeria Rustica. Voia bună de după plimbare a venit din partea Trabucuri.com.  

poze

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *