Deși Peter Stein a spus azi că nu recunoaște teatrul fără dialog, că monologurile nu-s spectacole de teatru, eu nu pot să concep asta când se produc niște one-man/woman show-uri incredibile, care nu se rezumă la a rămâne simple show-uri, ci reușesc să fie adevărate spectacole, odată ce-ți ating sufletul și-ți zguduie creierii.
Nu pot să nu-l amintesc aici pe Pippo del Bono cu ale sale “Povești de iunie”, iar de la noi, Marcel Iureș în “Absolut”, Diana Fufezan în “Oscar și buni roz”, cu-atât mai mult Ofelia Popii în “Felii” și acum, mai la subiect, Tania Popa, într-un spectacol emoționant, “Fata din Curcubeu” după Lia Bugnar.
Trăgând grăbit din țigara dinaintea spectacolului, Lia ne asigură că vor fi locuri și pentru noi. E suficient ca să-mi dau seama că urmează ceva cu o putere de extragere a simțurilor asemănătoare cu “Felii”. Lia Bugnar, din ce-am văzut până acum, pare să cunoască cele mai profunde, ascunse, tensionate, revelatoare stări ale femeii.
Spectacolul prezintă povestea unei tinere care trăiește de pe o zi pe alta, fiind nevoită să își vândă trupul pentru un preț de bilet de cinema, la cinematograful Curcubeu, pe scaunul 13 de pe ultimul rând. Drept pentru care, fata reușește să vadă mai toate filmele bune, incluzând printre povești, câteva referințe cinematografice (Fellini, Woody Allen, Bergman).
Am avut mereu un fel de atracție ciudată față de poveștile de-o viață ale cerșetorilor. Nu pot să nu desprind câte un “de ce?” foarte curios când îi văd. Fata din curcubeu nu cerșește, dar apariția ei pe scenă e memorabilă. “N-aveți un leu?”. Teoria ei pentru a-și împlini cel mai măreț vis, acela de a avea o tonetă de înghețată, pornește de la acest leu. Dacă fiecare spectator i-ar da un leu, și-ar permite să-și ducă un client la hotel, iar din banii primiți, ar închiria o săptămână la hotel și tot așa până la visul cu cornet.
În timp ce își fierbe un cartof, după care îl mănâncă tacticos, fata din curcubeu tresare povestindu-ne câte-un episod marcant din viața ei. Când poveștile ating atât pentru ea, dar și pentru noi, un punct prea încărcat de sensibilitate, Tania începe să cânte. O acompaniază la pian Marian Hâncu.
Poveștile ce duc la Curcubeu
Fata din curcubeu a avut o copilărie de fantastică, într-o familie fericită, apoi a fost lovită treptat de câteva tragedii care-au făcut din ea un om al străzii. Chiar dacă titlul se leagă de “locul de muncă” al fetei, am să trec în revistă istoria ei, trasând cu câte una din culorile curcubeului ce mi-a plăcut mai mult.
Roșu – Când era la școală, avea un coleg foarte înalt, care creștea la fiecare secundă. Într-o zi, după foarte multe glume făcute pe seama lui, fata și-a propus să oprească într-un mod amoros această problemă. Și-a reușit. După care el a plecat în SUA să joace baschet. Acesta este ultimul ei prieten.
Oranj – Țestoasa “Matusalema”, de care avea grijă împreună cu sora ei geamănă și a cărei carapace a devenit lampă după ce-a murit de bunăvoie și pisica flămândă care o așteaptă acum, zi de zi, iar când nu are bani să-i cumpere mâncare, fata nici n-o poate privi în ochi de tristețe.
Galben – băiatul care a cerut-o în căsătorie și pe care l-a refuzat, iar după ce a luat în calcul și opțiunea asta, el a dispărut. Înainte de asta, el îi ducea de fiecare dată o floare la cinema, dar care nu stătea niciodată pe locul 13, ci pe rândul din față.
Verde – Bătrânul care a rugat-o să-i spună “Leo, iubitule”, care s-a așezat lângă ea și care i-a transmis senzația de poftă de iubire.
Albastru – Jocurile de rime simpatice pe care le avea cu familia ei și prin care, într-o seară, au speriat un hoț care le-a călcat… pervazul.
Indigo – sora geamănă care nu vorbea nimic, dar dansa ca un fulg, iar într-o zi a dansat pe un lac înghețat, apoi a rămas “suspendată” pe un nor.
Violet – alături de sora ei, pe nor, au ajuns rând pe rând și părinții lor, iar fetei îi e cel mai dor de tatăl său. Pentru ca ei să nu stea fără acoperiș pe nor, ea a dat foc casei și-a rămas acoperită de-un carton.
Curcubeul care te lovește până la lacrimi, fără să te atingă, mi-a luminat ziua de ieri și mi-a arătat încă o dată ce înțeleg eu prin refugiu în teatru.
un interviu fain cu Tania și Lia
Foto: regizorcautpiesa.ro
One Comment