Câteodată

Câteodată, când ți-e greu, nu prea-ți mai vine să scrii. De cele mai multe ori însă, atunci ești cel mai inspirat. Dar chiar și gândurile triste reușesc să treacă-n valuri, fără să mai sape rânduri pe bloguri pierdute. Când ți-e bine, trece și mai repede și poate, starea vine în același timp cu impresia că odată ce vei împărtăși vreo bucurie, fie ea prinsă-n metafore pentru puținii cunoscători, va dispărea mai repede din cadru, lăsându-te cuprins între două lumi.

De multe ori am câteva furtuni în cap numai la gândul că n-am mai scris demult nimic din mine, nici de bine, nici de rău, nici de dragul de-a exersa. Fără dat cu pana pe blog sau măcar (ori mai ales) în jurnalul de pe raft, simt că mă îndepărtez de mine.

Uneori, dacă văd un film, găsesc o melodie, merg la un concert sau un spectacol de teatru și nu mai scriu apoi despre ce-am descoperit, parcă toate astea-mi fug mai repede din minte în sertarul cu-amintiri.

De cele mai multe ori, după o perioadă serioasă de pauză, o postare despre faptul că n-am mai scris și cât de stranie e revenirea sau mai știu eu ce trăiri înșirate, poate fi cel mai plictisitor și chiar irelevant lucru.

Cu toate astea, cred că exprimarea trebuie să se-agațe de-o ordine, deși pornește dintr-o minte haotică, și să vină cu primele gânduri/regrete/scântei și deloc sclipiri de pe țeavă.

Cei trei cititori și jumătate care aterizează pe ozeneu se pare că-mi simt lipsa. E bine de știut, altfel nu mi-aș fi dat seama că… și eu mi-o simțeam.

*

În altă ordine de idei, pentru cei care-au trecut de elucubrațiile unui om căruia îi era dor să scrie pe blog, ofer un bonus în link-uri (tot ceva de lecturat, bineînțeles):

don’t work. be hated. love someone. / niște concluzii la care, neașteptat, mai toți ajungem, în felul nostru

mars colonists to explore red planet / ceva despre a mea dragă planetă, pe care mă bate-un gând ciudat s-o vizitez

Revista Bulevard /colțul simpatic din online unde scriu când dispar de aici