Voluntar pe scena PLAI. Sau despre vise împlinite

Toţi voluntarii PLAI au ceva deosebit. Dacă nu mi-am dat seama de asta de anul trecut, acum, că am reuşit să cunosc mai mulţi, să mă ascund printre ei şi să văd cum lucrează pentru festival, acum ştiu sigur.

Tura aceasta, atenţia mi-a fost atrasă de… aş spune voluntarul artist (deşi mai toţi au astfel de înclinaţii). Claudia Fotin, voluntar PLAI  din 2011, angajată a Operei din Timişoara, cu 12 ani de vioară la activ şi 4 de violă, membră a cvartetului Open Strings Quartet, şi-a împlinit un vis la această ediţie: face parte din Orchestra ce a cântat cu Subcarpaţi. Pentru că e şi voluntar PLAI, cu gândul de a se implica mai mult în munca fizică (“e fain să baţi cuie, să vopseşti, să construieşti”), pe lângă partea de creaţie, care-i asigură traiul şi bucuria de zi cu zi, am vânat-o (cam mult spus) la festival, şi într-o pauză, cu câteva ore înainte de mult aşteptatul concert, am stat de vorbă despre… ce se întâmplă aici, artisto-voluntaro?

IMG_4399

Despre PLAI, muzică şi cafea numai de bine… şi în cantităţi cât mai mari

“Andreea Dulama a fost prima persoană pe care am îndrăgit-o la PLAI, mai ales când am văzut că bea la fel de multă cafea ca mine. Iar echipa… nu ştiu cum ai putea să planifici să ai o aşa echipă. Zi de zi, muncă cu muncă şi cu fiecare cafea, ţigară şi lucru mai mare sau mai mic pe care l-am facut la Plai, am cunoscut o mulţime de oameni minunaţi care îmi sunt foarte foarte dragi”, îmi spune Claudia cu un tumblr imens cu cafea în mână, rulând o ţigară.

Toată lumea din Orchestră ştie versurile de la Subcarpaţi

Mai energică decât m-aşteptam să fie după făcut, cărat paleţi şi multe repetiţii, Claudia m-a surprins numai cu zâmbete şi poveşti faine despre tot ce o înconjoară când vine vorba de PLAI şi de muzică. Şi, ca să nu mă mai lungesc, vă las cu gândurile ei despre această combinaţie cu rezultat fericit – Subcarpaţi + Orchestra:

Eu sunt voluntar Plai. În primul și primul rând. Dacă nu aș fi fost voluntar Plai și dacă nu ar fi existat echipa aceasta de vis de voluntari Plai, minunea Subcarpați + Orchestra nu s-ar fi putut realiza. Îmi amintesc în primul meu an de Plai, când am urcat pe scenă în dimineața după concertul Idan Raichel, să curăț scena, să mătur, să dezlipesc benzile adezive de pe covor. Am găsit atunci o foaie cu playlistul celor de la Idan Raichel, scrisă în ebraică, a fost cel mai de preț suvenir, o am și acum, păstrată într-o cutie în care adun amintiri de la Plai. Anul acesta am urcat pe scenă altfel. Am urcat o dată să pun la încărcat bormasinile, în timp ce ne pregăteam de Plai. Apoi am urcat la soundcheck și apoi la concert alături de Subcarpați. Îi văzusem în 2012, unde prin toată munca de la muzeu, reușisem să le ascult și soundcheckurile, nu doar concertele. Apoi am stat pe un cauciuc la Scena II când au povestit despre ei și despre muzica lor. Cineva a întrebat de un concert cu o orchestră, pe atunci era o idee îndepărtată. Eu stăteam și încercam să vizualizez – mi se părea încă de pe atunci ireal. Acum mă uit la poze – s-a întâmplat și are să se mai întâmple, o echipă de oameni dragi și frumoși care vor să aducă bucurie în inimile oamenilor. Am adunat o “orchestră extraterestră” (după cuvintele lui Afo,apelativ care ne va rămâne întotdeauna drag) formată din fani mai vechi ai Subcarpaților și fani noi, tineri, care după ce s-au implicat în acest proiect m-au sunat entuziaști să îmi spună că muzica lor e extraordinară. Și așa e. 

imp
Foto: Flavius Neamciuc

Cred că cel mai important lucru pe care aș vrea eu să îl spun despre acest proiect este acela că trece mult de a fi un simplu concert de divertisment. Orchestra e acolo pe scenă pentru a sublinia ceea ce Subcarpații spun foarte clar: “Folcloru-i oxigen pentru un popor astmatic” – avem o conștiință, un spirit național, o moștenire, pe care e bine să nu o uităm, de care e frumos să ne bucurăm, e important să ne asigurăm că nu se pierde, că ajunge mai departe, că oamenii găsesc bucurie și energie în folclor, în tradiție, în ceea ce avem noi ca popor mai frumos și mai adevărat. Eu asta am învățat de la Subcarpați și pentru asta urc pe scenă. Să dau un pic din ceea ce am și ceea ce știu pentru ca mesajul acesta să atingă cât mai mulți oameni. Și întreaga orchestră, și bandul și sunetiştii și toți cei implicați în acest proiect vin să sprijine talentul și munca celor de la Subcarpați care ne amintesc zi de zi că suntem români, vorbim limba română și avem un suflet bine ancorat în cultura aceasta.

imp 2
Foto: Flavius Neamciuc

——————–

PLAI Festival mulţumeşte partenerilor şi sponsorilor care, prin implicarea lor, au făcut posibilă editia din acest an. De asemenea, mulţumeşte publicului, un partener permanent, fără de care acest eveniment n-ar exista.

Puteţi citi despre PLAI şi pe blogFacebookTwitter sau Instagram.

Diana Written by:

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *