Dans şi circ la #FITS2017

Nu tare am înţeles acum câţiva ani când a început valul de spectacole de dans la FITS, dar recunosc că m-au prins în mişcările lor contemporane încă de la început, şi de multe ori, printre atâtea spectacole de teatru ce m-au trecut prin îndoieli şi mesaje culturale din Asia până-n Rusia şi înapoi prin întreaga Europă, un spectacol de dans prinde bine, chiar şi de nu vrei să te gândeşti neapărat la povestea din spate. Pentru că da, vin cu poveste, cu concepte pe care nu ai cum să nu le regăseşti printre mişcări, muzică şi lumini.

La FITS am început să iubesc dansul contemporan, în 2009, prin spectacolul britanic Stropipe care am avut bucuria să în revăd şi la Alba Iulia ulterior şi pe care l-aş revedea oricând.

Apoi am descoperit israelienii. Participarea la festivaluri, chiar de sunt ele de teatru sau film, vine cu o lecţie de dans dincolo de cea de la petrecerile de la TIFF sau clubul festivalului de la FITS. Anul trecut am văzut la TIFF documentarul Mr. Gaga, prezentat în festival de JTI – despre compania de dans Batsheva (care vine cu spectacolul “Să fii răpus de frumos” la FITS în următoarele zile şi tare mult mi-ar plăcea să fiu răpusă).

Între timp, mi-am format un top spectacole de dans şi mai mult decât circ văzute la festival.

Barbară e noaptea începuturilor!

“Merg la francezi la dans”, am zis aseară şi m-am întors cu un zâmbet cât Africa. Compania lui Hervé Koubi din Cannes e formată din foşti street-dancers din Algeria, Maroc şi Burkina Faso. Cu modestie în glas, la început de spectacol, Koubi  (coregraf cu doctorat în farmacie-biologie clinică – just fun fact)ne-a mărturisit că abia după 20 de ani a aflat că nici el nu e chiar francez, bunicii lui fiind arabi. Trupa de dans cu care a venit la Sibiu a tăiat gura târgului la Fabrica de Cultură, cu cuţitele lor electrizante, cu elementele de street art, cu Mozart, Faure şi Wagner pe fundal. Am stat întreg spectacolul cu gura deschisă – nu doar pentru că-s beteagă şi nu tare pot respira pe nas(se repetă de la festival la festival), nu doar pentru că mişcările dansatorilor ultra arătoşi te lasă fără fel de suflare, iar muzica vine să întărească senzaţia de is this true or am I dreaming, ci pentru că toate adunate te fac să te pierzi în dansul lor puternic, energic, delicat în acelaşi timp. De fapt, fără cusur. Eleganţa cu care aceşti dansatori se mişcă interpretând nişte barbari îţi dau încredere într-o lume mai bună în paşi de dans – salturi extraterestre – şi răsuciri de nemaintâlnit. În cap. Acolo mi-a şi rămas spectacolul ce nu m-a lăsat să dorm o noapte întreagă. A fost barbar de elegantă şi strălucitoare noaptea începuturilor!

foto: Dragoş Dumitru
foto: Dragoş Dumitru

Perfecţiunea imperfecţiunii

Când am ieşit de la spectacolul de circ contemporan al australienilor de la premiata companie Circa Contemporary Circus, am uitat orice regret că n-am mai ajuns la Vertigo 20 şi Yama. Imperfect în acest spectacol a fost doar faptul că persoana din faţa mea era mai înaltă decât prevede legea pentru rândurile din faţă. Dar dacă “circarii” au putut să facă atâtea minuni, mi-am jonglat şi eu ochii cât să mă bucur de minunăţia perfectă de acrobaţii inumane de pe scena sălii Thalia. Expresivi, umani, puternici, vulnerabili pe alocuri, membrii companiei nu ne-au lăsat o clipă fără stări constante de suspans, iar muzica a coordonat perfect momentele, care au fost de cele mai multe ori de surpriză şi teamă cumva în inimile mai mici decât un purice ale spectatorilor. Perfecţiunea imperfecţiunii s-a dovedit a fi mai mult decât o poveste acrobatică de circ şi dans – a fost revelaţia deschiderii oricărei bariere minuscule pe care noi, cei mai imperfecţi, ne-o impunem fără îndoială. E semnalul că e timp de îndoit. Al trupului şi al minţii. Măcar cu gândul să facem şi noi nişte uşoare acrobaţii. 

foto cover: Dragoş Dumitru

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *