Scrisori din Zlatna. 2 – Lecțiile* lui 2017

“Dacă prunu’ ăsta nu face roade nici anu’ ce vine, îl tăiem!”

Cu aceste cuvinte, auzite de la vecinul de la parter, mi-am început antepenultima dimineață din 2017. Stau la etajul 4, dar se aude tot ce mișcă dacă stai pe balcon, de parcă ai sta la casă și toate apartamentele s-ar afla la tine în curte. De pildă, când eram suficient de mică încât să nu știu ce e aia probă de microfon, Victoraș, alt vecin de la parter, zicea “doi, zece, doi, zece”, iar eu credeam că se aude din cer și că ne numără Dumnezeu.

Dacă ar face-o, ne-ar număra așa oare? Oricum i-ar da cu virgulă, pentru că mă simt număr impar. Și prim. Mă întorc la ce spunea vecinul celălalt de dimineață, că m-a pus puțin pe gânduri. Cumva e normal ca o familie destul de săracă să nu mai țină un prun care nu produce nimic, când mai degrabă l-ar putea pune pe foc iarna viitoare decât să le țină umbră la vară sau să-l îmbrățișeze (ce gând de hipster, nu?) și să se bucure de el așa cum e, în general.

Raționamentul ăsta-mi pare că se leagă de roadele pe care noi reușim sau nu să le oferim celorlalți. Ce producem? Și dacă nu mai producem nimic, ne-ar prinde bine o pedeapsă atât de aspră? Dacă ne-ar număra, ne-ar trage la răspundere… Dumnezeu pe cei care nu culegem tot timpul prune, dar am vrea să gustăm din când în când pălinca?

doi, zero, unu, opt

Nu vreau să intru cu gândul ăsta în 2018, de fapt nu vreau să-l păstrez nici peste noapte, ci mai degrabă mă întorc la a-mi număra, pe sărite și omise, cel mai probabil, câteva lecții din 2017:

  • Oricum ai vrea să rezumi o lecție sau o idee binevenită, poți să fii și cel mai ironco classic art memes lover, tot o dai într-un truism, așa că – simple words are better
  • Alb și negru nu doar că nu sunt culori, dar nici nu există decât cu numele, iar ieșirea din cutiile de pe care tot rupem câte un strat de ceva vreme, nu e atât anevoioasă, cât plină de nuanțe. Perspectivele de înțelegere a lumii din jur sunt infinite și e cam nasol să ne batem cu pumnul în piept și să ridicăm ziduri între noi când nu știm nici 0,5%
  • Relațiile dintre oameni sunt ori cel mai complicat lucru, ori cel mai natural, doar că ego-urile flămânde au nevoie de garanții și libertate în același timp. Such fun!
  • Mai demult credeam că a fi liber, înseamnă, în cele din urmă a fi singur. Acum cred că înseamnă a nu fi singur chiar și atunci când ești (fără a fi închis la spitalu’ 9, dar take care, pls!)
  • Când nu te mai impinge sufletul să faci ceva, chiar dacă per ansamblu’ nu scârțâie nimic la frecvențe pe care ceilalți să le audă, nu te încăpățâna să continui. Zgomotul interior e pus pe otită spirituală.
  • Yoga și meditația, dincolo de trend și dincoace de prejudecată, chiar te-ajută să-ți faci ordine în minte și nu numai. Ca-n orice alt domeniu care stă să susțină o structură de orice fel, e nevoie de disciplină.
  • Schimbările se întâmplă. Constant. “Ăsta sunt eu” e o scuză de secol trecut, iar munca adevărată începe în interior. Întotdeauna.
  • Să te plimbi puțin în afara granițelor (și la propriu – și la figurat) e cel mai bun cadou pe care ți-l poți face când ai ocazia.

Vă urez un an, de fapt mulți-mulți ani, în care să fiți sănătoși și să aveți inimile deschise încât să reușiți să explorați cât mai mult din ceea ce ne e pus la dispoziție.

 

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *