#alandalainUK – Wanna be spiriduș-fotograf îmbrăcat în cuvinte ce râd

Hello, world! Long time no see, I know. Parcă am uitat cum se scrie și de ce se scrie și clar am uitat ce și de ce scriam pe aici. Multe sentimente amestecate când vine vorba de blog sau rețele sociale în general și pusul poveștilor intime pe aici, în văzul lumii. Dar ceva ce nu uit, chiar de pare că-mi amintesc tot mai rar, e faptul că-mi place la nebunie momentul în care deschid un document nou sau o agendă nouă și-ncep să scriu, ceva, orice, în funcție de inspirație. Care vine mai rar, e drept, că viața poate n-are chef și timp să stea să asculte diverse cugetări și povești, să-ți dea idei care să te poarte pe te miri unde.

Deși sună și arată ca un spam și cel mai probabil este, unul dintre cele mai vechi comentarii de pe blogul ăsta, încă de când era ozeneu.com, e și cel mai frumos și cu potențial de inspirație lucru ce mi l-a transmis cineva. Și e ce-mi doresc să devin, cândva. Și azi mi-a reapărut la memories. Și bine (mi-)a făcut, zic:

ca esti un maestru al luilnmior, culorilor asta deja sufletul tau stie ca deschizi izvorul povestilor din orice copil ascuns in zile obisnuite deja e magie am intrat intamplator si mi-e foarte bine printre imagini si cuvinte! iti doresc sa valsezi neincetat asa ca un spiridus-fotograf imbracat in cuvinte ce rad !!! iubire si lumina fie cu tine, calatorule protejat de zane!:)

Cu speranța că zânele care mă protejează îmi oferă și inspirație, o să profit de-această poftă de scris ce a venit o dată cu un surprinzător aer de primăvară să mă reapuc de scris povești marca #alandalainUK. Până una-alta, las ca teaser niște gânduri de la începuturi, scrise, ascunse și aproape uitate, adunate în diverse forme. Drept să zic, recitindu-le, nu pot să fac altceva decât să mă bucur din nou de puterea timpului de a schimba stări, reacții, sentimente. E lung ce urmează, că-s extrase din jurnal, așa că scriu pe scurt despre ce e vorba: variațiuni pe tema ce caut eu în viața mea? :)) 

10 Noiembrie 2018

Din categoria “A seeker’s guide to finding herself” – #sentimentebritanice

Sunt în Anglia de o lună. Stau într-un fel de Zlatna a UK-ului, la fratele meu. Un loc liniștit, cu familii, mulți copaci, câini cuminți plimbați de stăpânii lor în fiecare zi la aceeași oră, indiferent de vreme, veverițe și multe coțofane. Viața pe aici pare liniștită, mai ales când ești la început și nu ai idee încotro să o apuci și, mai ales, de unde să te apuci, aduni, culegi. Dar răbdarea se învață, știm deja că nu-i musai mai roz pe aici, poate iarba e puțin mai verde acu’ în noiembrie că e udată des și, din fericire, se arată și soarele mai mult decât credeam, covrigii nu stau în codițele cățeilor plimbați regulat, iar accentul localnicilor n-are nici o legătură cu faptul că aveam impresia că știu engleză.

Anyway, sunt norocoasă. N-am venit aici neapărat de nevoie (nu dați cu pietre, sunt atâtea motive ce ne-ndeamnă pe fiecare la drum), ci mai degrabă din dezamăgire și o altfel de nevoie, cea constantă, ce mă urmărește de când mă știu, aceea de a mă mișca din când în când în te miri ce direcții. Și poate nevoia unei experiențe noi, într-o țară ce mi-a cam plăcut de fiecare dată când am avut ocazia să o vizitez și pe care tare mult îmi doresc s-o descopăr. Da, știu, Brexit, bleh, nu-i cel mai bun moment, nu intrăm acolo, că e vagă treaba. Nu știu dac-aș fi îndrăznit să fac aceiași pași în momentul ăsta, după toate încercările de până acum, dacă n-aș fi avut niște oameni pe aici care să m-ajute și să mă îndrume.

Oricum, e mult mai fun să vii aici în vacanță decât la vânătoare de job-uri. Dar până acolo, e un proces destul de îndelungat, nu atât complicat, cât mai degrabă un test al răbdării până ajungi într-un punct cât de cât clar. Dar ce e aia clar? De ce scriu aici fără să am ceva de zis? Ca să nu uit să scriu ce-mi mai trece prin minte când pare că nu-mi trece nimic.

N-am pornit la drum entuziasmată, cu un gând anume, ci mai degrabă atentă doar la fiecare pas. Sau așa-mi place să cred. M-am ridicat de la prea multe seriale vizionate pe final de an sabatic și am plecat în lume, cum ar veni. Cel mai mult pot zice că m-am obișnuit cu stânga-i dreapta, pentru că eram oricum mereu confuză. Acum, când greșesc, uneori nimeresc. Am auzit mai multă română decât engleză de când am venit, iar cea mai lungă conversație pe care am avut-o în engleză a fost la telefon cu un prieten din SUA și abia apoi cu Miss Elise de la bancă. They both said my english is good.

3 Decembrie 2018 – Ziua în care am renunțat la fumat după 8 ani de duhăneală –

Ce caut eu în viața mea?

Nu știu dacă faptul că am venit până în UK pe perioadă nedeterminată o să mă ajute să aflu răspunsul la întrebarea asta, dar cu siguranță felul în care nu se întâmplă încă lucrurile pe aici mă face să mă-ntreb tot mai des. Ce caut aici, ce vreau de fapt? Nu știu. Cu sinceritate și cumva cu rușine, ăsta e singurul răspuns pe care-l pot da. Habar n-am. Am zis să-ncerc, dar nu știu ce vreau să-ncerc. Am zis că vreau o nouă experiență, dar n-am idee unde, la ce sau spre ce o să ducă ea. Am zis că tre’ să plec un pic de acasă, după un an sabatic sfârșit în prea multă stagnare. Am ajuns unde? Nu departe, chiar dacă harta ne contrazice. Momentan doar stau și doar mă-ntreb: Ce caut eu aici?

Am trecut prin tot felul de stări de când am venit, iar de câteva zile am atins și apogeul de bad vibes (dor de țigară). Am avut și apogeu de stări bune, deci cumva e ok salata. Nu așa am cerut-o, dar o dreg cu condimente.

8 ianuarie 2019

Pfuuu ce mixed feelings

Omg

Parcă am primit o nouă viață, același cap

Nu trebuie luată chiar de la zero,

Dar trebuie văzută ca un dar în fiecare zi

Și dusă într-o direcție de unde să culeg câte-un procent

De stare de bine.

 

Zilnic

Iau dupa mine și îndoielile și confuzia și mă gândesc

Din nou

Again

Ce caut eu în viața mea

Ce caut eu în Anglia

Ce fac eu aicișa?

Uite c-am adunat niște piese dintr-un puzzle gândit cu umor englezesc

Nu prea se îmbină, dar par treptat să facă parte

Dintr-un tablou sau poate două, dintr-o poveste, ori o saga

Prin care trec și eu cândva

Sper să ne întâlnim

Eu cu mine

Și să-nțeleg ce-nseamnă

Cu-adevărat, pe limba lor

Și mai ales de ce?

Me myself and I

 

 

 

 

———> lecția – self love înainte de toate! 

24 februarie 2019 – Chiar de nu pare din ce-am scris mai sus, ca de obicei, din orice poveste care m-a pus prea mult pe gânduri sau deprimat, până la urmă tot se face lumină, vine primăvara, nu e decât un nou ciclu al naturii care se repetă și care, în firescul ei, ne-nvață lucruri, iar noi ne chinuim să prindem esența. Viața e până la urmă așa – toamna-ți cad frunzele, zbori spre țări calde, culegi roadele, iarna hibernezi, fie că e cu odihnă sau nu, oricât te-ai zbate, unele lucruri trebuie lăsate să se așeze și nu e cazul să disperăm, primăvara… ah primăvara, vine cu lumină, miresme faine și deschiderea celor mai frumoase flori. Drept e că de vară nu prea ne plângem, decât că poate  e prea scurtă și uneori ne arde. S-avem curaj să trecem prin tot ciclul ăsta de nenumărate ori (haha, vorba vine) cu mintea tot mai deschisă și cu inima largă. Vă pup!

 

to be continued…

 

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *