E un somn bizar acesta ce mă cuprinde. Unul picant, strident. Somnul meu e bântuit de fantasma falsului condei. Îmi vreau cuvintele înapoi, dar cel mai mult, vreau altele noi…
Cuvintele împleticite mi se izbesc de idealuri.Cuvintele perfecte stau în cavouri de hârtie.
Privesc în adâncime şi văd cum un scrib răstignit îşi mângâie aripa frântă. Cu pensula îşi desenează molecule de viaţă. Zâmbeşte rar şi nu vrea altceva decât o foaie nescrisă pe care s-o umple de sens. Degetele-i sunt rănite, iar pana prea uscată ca să mai picure vreun gând.
Unde se pierd toate trăirile lipite în cuvinte, unde dispar cuvintele ce-ar trebui să ungă răni, s-alunge dispreţ, s-aducă pace şi încredere? În scrisul obosit nu mai văd decât un fad cuvant, transparent în esenţa sa, care se scurge încet şi-şi ia rămas bun de la tot ce ar fi însemnat pentru el viaţa:… lumina tiparului.
Be First to Comment