Am fost la teatru în Cluj. În sfârșit. În fața teatrului un afiș mare cu “Electra” de la TNRS care va fi jucată săptămâna viitoare. Na, cum să nu-ți fie dor?
Am fost să văd piesa asta nouă a lui Afrim cu un titlu prea lung ca să-l țin minte, dar pot oricând să-l ctrl V: Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică.
Mi-a plăcut la teatru din Cluj că e foarte mare și faină sala, dar parcă asta face să-mi fie și mai dragă săluța cu scaune roșii a teatrului din Sibiu. Nu mi-a plăcut în schimb cât a trebuit să stau țintuită în scaun. Am sechele cu piesele lungi. Îmi amintesc că ultima interminabilă am văzut-o în cadrul FITS și am adormit de câteva ori. Aseară, deși plouată, nu mi-a fost somn. Am stat atentă, cu ochii larg deschiși și urechile și mai și. Mi-a plăcut muzica. Afrim ascultă muzică bună. Chiar a folosit unele melodii din albumele ce le recomanda el pe facebook. Ce ți-e și ci rețelele sociale!
– niște vorbe de duh din piesă:
Când văd lumea, bărbații o văd prin ochii lor, ei sunt în imagine, cum e camera de filmat în film; când vedem noi lumea, suntem în film.
Dacă e să ne eliberăm de pe pământ trebuie să ne cunoaștem mai întâi limitele.
Nimeni nu e mai periculos decât cel ce nu are nimic de pierdut.
Nu e necesar să fii nefericit!
– despre piesă am scris mai pe larg, dar nu știu cât de la subiect, aici.
– eu m-am simțit ca un ozeneu! 😀
Sursa foto: Nicu Cherciu
2 Comments