Stăteam întinsă la teatru

Ea: “Urî-te-aş!”, El: “Urâtă eşti tu!”

Teatru a la Timişoara, văzut într-un birt simpatic. Am strâmbat din nas la preţ, obişnuită cu teatrul din Sibiu, dar  aproape că mi s-a urlat: aici e altceva! Aşa a fost. Simplitate şi o lovitură unde nu mă aşteptam să doară momentan. Cu o poveste cum nu se poate mai ruptă din cotidian în care o latură a aşa numitului război al sexelor e prezentată pe viu într-un cadru restrâns, un decor simplu, în faţă la vreo 20 de oameni. Stăteam întinşi pe pat (După un text de Daniil  Harms, tradus de Christine Cizmaş) nu e deloc o piesă cu doi oameni relaxaţi care-şi discută problemele, care comunică în mod eficient, care rezolvă dileme şi vindecă răni sentimentale.

Cum începe şi când se termină o poveste de dragoste? Aici începe brusc, brutal, b…arbar chiar. Continuă mieros înspre scârbos şi se sfârşeşte în trâmbiţe dizgraţioase, iar nişte scrisori roz cu iz de du-te vino mai împung uşor câte o fibră stinsă îndreptată spre miocard. O piesă de teatru greu digerabilă, prezentată într-un loc lejer. De ce greu de digerat? Pentru că se urlă şi pentru că te doare. Pentru că totul e acoperit de hohote de râs. Unele de înţeles, izbucniri fireşti în faţa unei tragi-comedii cu care unii poate nu se confruntă. Un râs amar din partea celor care se regăsesc sau se tem că vor ajunge într-un aşa stadiu. Şi-un plâns în interior pentru cine trăieşte cu câteva straturi mai adânc totul.

DISTRIBUŢIA: EL – Ovidiu Mihăiţă, EA – Christine Cizmaş Regia: Ovidiu Mihăiţă, Costume: Dinu Bodiciu, Muzica: Cari Tibor

un mic update cu vorbe mari legate de farmecul smintelii, că tot e vorba de nebunie mai mult sau mai puţin acceptată de cei din jur: vezi aici.

sursa foto: aualeu.ro