Dacă e să-l privesc strict ca pe un spectacol de teatru, “Împotriva democraţiei”, în regia lui Alexandru Dabija, este unul aparte construit, şase poveşti ce se rotesc într-un joc actoricesc minunat, pentru a prezenta democraţia ca o farsă.
Spectacolul e o adaptare după textul spaniolului Esteve Soler – „Contra la democracia”, distins anul trecut cu premiul Serra d’Or pentru cea mai bună piesă. Textul e cât se poate de actual, iar prezentarea lui prin actorii secţiei germane a Teatrului Naţional “Radu Stanca” e surprinsă foarte sinistru în extrema râsu’-plânsu’.
Oricum, când zic pe înţelesul meu, cam asta e, căci cu tot cu subtitrare în limba română, tot nu pot spune c-am prins tot textul şi cu siguranţă unele expresii nemţeşti mi-au scăpat. N-am înţeles însă de ce n-au avut şi subtitrare în limba engleză, nu e noutate că la festival sunt prezenţi mulţi oameni care nu vorbesc română sau germană. (închidem paranteza)
Metafora de la începutul spectacolului, cu cei doi viitori părinţi aglomeraţi de probleme cotidiene (lipsa locurilor de parcare, situaţia politică), care îi transmit copilului pe cale să se nască cele mai frumos ambalate urări, după care sunt “mâncaţi de vii” de propria odralsă, în mintea mea e startul unei vieţi în care ţi se întoarce pe dos universul odată cu apariţia unui copil. Şi pot să sar direct la povestea finală, în care doi părinţi îşi fac un cadou macabru de ziua copilului lor, la 18 ani. Mai în glumă şi mai mult în serios, îi povestesc acestuia cam cât de nedorit a fost şi cum le-a stricat el vieţile. De parcă n-ar fi destul, totul sfârşeşte într-o notă la care nu prea ai idee cum să reacţionezi. Copilul e împuşcat de părinţi, după care aceştia se fotografiază cu el, atârnând în ceva cârlig (umor de un negru tare obscur).
Un alt episod din cele 6 e cel în care toată lumea nu mai ştie ce urmează după “6”. Cu capitalism din belşug şi democraţie deloc presărată fiind, îmi imaginez că s-a tăiat până şi a şaptea zi de pe listă, da, aia cunoscută drept ziua de odihnă. Nu e o revelaţie, desigur, dar metafora cu cel care urcă să vadă ce e la etajul 7 şi nu se mai întoarce, cam separă aceste două tabere de adepţi ai lumii închipuite de Soler.
Tind să cred că cifra 6 este una specifică acestei ediţii a festivalului – şi în “Tatăl”, spectacol despre care o să scriu curând – este vorba de 6 fete cu 6 poveşti. Şi dacă e să mergem cu 6-le până la capăt, nu uitaţi că o să mai fie o reprezentaţie din FAUST în ultima zi a festivalului.
Regia: Alexandru Dabija
Regizor Secunn: Bogdan Sărătean
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Traducerea din catalană: Charlotte Frei
Distribuţia: Daniel Plier, Iulia-Maria Popa, Ali Deac, Wolfgang Kandler, Daniel Bucher, Emöke Boldizsár
Sursa foto: sibfest.ro – Maria Ştefănescu
Be First to Comment