Am început să iau vacanţa în serios. Da, acum pe ultima sută de metri, aşa se face. Şi cum altfel decât zăcând toată ziua, că doar a venit toamna şi peste obiceiurile de vacanţă. Şi ca să nu zic că stau degeaba, am început să mă uit la filme, filme şi iar filme.
Am recuperat unele filme, dintre cele vechi pe care e musai-musai să le vadă fiecare, precum Doctor Strangelove sau 12 Angry Men, plus unele mai ciudăţele dar pline de metafore şi simboluri cum ar fi The Holy Mountain sau de ce nu, pentru o abundenţă de suprarealism, filmele lui Luis Buñuel.
Pe lângă astea şi altele pe care nu are rost să le enumăr, am început să mai trag câte un ochi şi unul chiar interesat, peste filmele cu jurnalişti. Deşi de la The Insider încoace nu am mai văzut ceva care să mă farmece. Dar ăsta ultimul, State of Play, e destul de bunicel, pe lângă Nothing But The Truth, zic eu.
Oricum, nu am văzut eu prea multe şi chiar am găsit zilele trecute o listă cu pelicule despre jurnalişti din care am să mai extrag câte-un film omorâtor de timp.
Shattered Glass e filmul la care voiam să ajung.