Tag: spectacol instalatie

August 2, 2012 / / culturale

Camera 1306 [I am myself] se anunţa a fi un spectacol-instalaţie, ceva inedit, ceva cu dans contemporan, o reprezentaţie aparte într-un loc atipic, după cum se poate deduce, o cameră. Una de hotel, de data asta de Hotel Parc din Alba Iulia. Încep cu o scurtă concluzie, apoi mă afund într-o tetrapiloctomie. Trailerul spectacolului arată cel puţin de 10 ori mai bine decât ce mi-a fost dat să văd la ultimul etaj al hotelului albanez.

Camera 1306 este un spectacol maraton. Timp de 6 ore, în faţa a 6 oameni/oră, Cosmin Manolescu şi Catrinel Catană s-au jucat cu publicul, cu îndrăzneala şi mintea lui.

Cineva, ieşind de la spectacol: Excelent!!! În viaţa mea nu mai merg la spectacole contemporane!

Altcineva: E fain, depinde cum priveşti lucrurile şi de cât de deschis eşti!


Am intrat la a doua reprezentaţie (fiecare e diferită) şi i-am găsit pe cei doi stând jos, în colţul camerei, legaţi cu o panglica roşie de mâini şi picioare şi unul de altul. Ne-am aşezat în hol, să nu deranjăm, fără să ştim cum urmau să ne deranjeze ei.