Am fost joi la balul bobocilor. Nu mi-a prea plăcut. Eu în general nu mă prea omor după baluri sau evenimente de acest gen, dar balurile de la Jurnalistică mi-am propus să nu le ratez. Zis şi făcut. Acesta a fost ultimul, din fericire. Zic asta pentru că, pe lânga localul de fiţe în care s-a ţinut şi care m-a lăsat rece, tot balul a fost o prelungire de momente plictisitoare, o tragere aiurea de timp. Probe lungi, irelevante. De ex.: fata trebuia să picteze un cuvânt, iar băiatul să-l ghicească. Nu mai bine jucau mimă? vorba unei colege. Bun.
Pe de altă parte, câţiva dintre boboci s-au dovedit destul de talentaţi. Miss a fost aleasă o gagică sub 1.60 care cică îşi propusese să demonstreze că şi: fetele sub 1.60 şi care poartă teneşi pot. Cred că a meritat, pe lângă celelalte lungane care au dat-o în piţipongăreală unele, emoţii altele etc. Şi prezentatorii au dat-o puţin de gard, de fapt, prezentatoarea, că partenerul ei s-a descurcat bine şi anul trecut şi e unul dintre acei talentaţi, nu tari în taţi.
Cei ce s-au ocupat cu organizarea s-au declarat mulţumiţi „dat fiind faptu’ că doar dooouuuă persoane s-au ocupat de bal cap-coadă… iar bobocii aleşi de NOI la preselecţie s-au descurcat”… bla bla bla. Nici nu mai zic că prezenţa profesorilor a fost aproape nulă, noroc cu o profă destul de implicată în evenimente studenţeşti.
Eh, orgolii şi nebunii, nu e treaba mea. Şi-n tura noastră până la urmă tot vreo două persoane s-au implicat mai tare, dar n-am auzit aşa bălării. Se pare că viitorii jurnalişti o iau razna tot mai des. „Am venit la această facultate ca să îmbin utilul cu plăcutul… ha ha ha!” (din discursul unei boboace). Care va să zică e tare amuzantă viaţa în facultatea noastră.
De ce au fost salvaţi, totuşi? De momentele dintre probe, numai că şi acelea au fost cam monotone. Nu zic, artistice peste măsură, însă au abuzat de dansuri. Ba indiene, ba salsa, ba breakdance, ba nu-mai-ştiu-de-care.
Cam asta am avut de zis. De ce am făcut-o? Ştiu că anul trecut au intrat în prostie pe blogul meu personaje interesate de soarta balului de la jurnalism. Deci, pentru curioşii care au ratat marele eveniment.
Be First to Comment