Octavian Repede este unul dintre acei tineri care nu-şi ignoră pasiunile şi visele. Un tânăr perseverent şi dedicat proiectelor asumate. Ajutat în special de prieteni, de o echipă sudată şi energică, a realizat filmul documentar “Sibiu 1989”, care va fi lansat în 21 decembrie 2009. Apropiaţii ştiu cât de mult şi-a dorit să finalizeze acest proiect.
Filmul s-a născut în jurul unei poveşti. O poveste trăită de fiecare locuitor din Sibiu care a prins revoluţia şi care ar avea ceva de povestit.
Octavian priveşte cu un vădit entuziasm evenimentele de acum 20 de ani, le consideră deosebite şi unice, în felul lor. Tocmai de aceea a luat în calcul posibilitatea de a realiza un film documentar pe această temă, un proiect despre Sibiul acelor zile incredibile. „Ideea realizării unui documentar a fost a tatălui meu, care în decembrie 1989 a fost şi el în rând cu miile de manifestanţi anonimi. Uitându-ne acum, după 20 de ani, la ce s-a petrecut atunci, cred că multora li se pare un eveniment cu totul special şi neobişnuit. Nu cred că o să mai avem parte în viitor de aşa ceva“, spune Octavian.
Nu putem minimaliza contribuţia locuitorilor din Sibiu. Am avut oameni care au ieşit în stradă cu cele mai curate speranţe.
Documentarul realizat de echipa lui Octavian nu se vrea a fi o anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, nici nu s-ar fi încadrat în formatul de documentar, ci constituie mai degrabă „un mesaj sentimental şi deschizător de drum pe viitor”. „Aş spune că filmul s-a născut în jurul unei poveşti. O poveste trăită de fiecare locuitor din Sibiu care a prins revoluţia şi care ar avea ceva de povestit. Am început să ne organizăm munca pentru film prin martie 2009. Din păcate, nu există foarte multe informaţii despre ce s-a întâmplat în Sibiu, anchetele Parchetelor Militare în Dosarele Revoluţiei nu sunt încă publice şi sunt multe lucruri ascunse”.
Pe străzile din Sibiu s-a vărsat sânge în decembrie 1989, se ştie. „Nu putem minimaliza contribuţia locuitorilor din Sibiu. Am avut oameni care au ieşit în stradă cu cele mai curate speranţe. La Sibiu a existat revoluţie, au fost câteva zeci de mii de oameni care în 22 decembrie s-au strâns în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, a existat un program al revoluţiei de la Sibiu, o proclamaţie şi o organizare – Forumul Democratic al judeţului Sibiu – care ulterior s-a transformat în FSN, după modelul central. E un lucru poate unic la nivel naţional, în contextul revoluţiei”, adaugă Octavian.
Mai multe despre realizarea documentarului…
Pe durata verii, filmul „Sibiu 1989” a presupus multe filmări din exterior, în zone esenţiale ale oraşului, interviuri cu persoane implicate în eveniment, precum revoluţionari şi victime. S-au strâns materiale de arhivă, poze. Atmosfera filmului ajunge să fie, după cum spune Octavian, „una inevitabil captivantă şi dramatică”. Octavian aşteaptă cu nerăbdare opiniile celor care vor vedea filmul. „Am folosit destul de multe efecte vizuale, iar coloana sonoră atinge tonalităţi grave şi zguduitoare. Mai multe mi-ar fi greu să spun, privitorii sunt cei mai îndreptăţiţi în a aprecia acest lucru.”
Tehnologia şi-a spus ca de obicei cuvântul. Echipa nu a ratat nici cel mai mic detaliu în alegerea elementelor care au întregit filmul. „În zilele noastre, a face film nu mai este de mult o exclusivitate, tehnica de secol XXI ne ajută foarte mult. În primul rând e nevoie de o idee foarte bună, de cineva care să organizeze activităţile apoi să le selecteze. Un text bun, muzică bună şi cineva care să ştie sămânuiască o cameră de filmat. În orice caz, cel mai important ingredient îl constituie talentul şi tenacitatea de a finaliza orice proiect, iar asta în ciuda multor obstacole, probleme materiale, abordări şi vizune de creaţie”, explică Octavian.
Atitudinea realizatorilor a fost una cât se poate de neutră, ceea ce se va putea observa şi din textul folosit. „Textul a fost conceput cât mai obiectiv şi echidistant, nu am vrut să fim incriminatorii, nici să creăm eroi sau să acuzam greşit, iar subiectul revoluţiei este unul foarte foarte controversat”, subliniază producătorul.
Despre lumea filmului documentar, cu un pasionat de filme
– Poveştile nu trebuie lăsate să se piardă –
Octavian este convins că şi lumea filmului documentar va deveni o industrie în ţara noastră. Una cu mai multă vizibilitate, mai organizată şi cu multe titluri pe an. „România, cu tot ce înseamnă ea, oferă foarte multe subiecte veritabile de film documentar încă neexplorate. Gândiţi-vă cum arată un film despre poveştile româneşti de pe frontul celui de-al doilea război mondial, documentare biografice despre personalităţi româneşti, poate şi despre momentul Caritas sau FNI, anchete celebre ale Poliţiei române şi multe altele. Nu ştiu dacă există un documentar despre Dunăre făcut de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, cu poveşti marinăreşti. Aş spune că poveştile nu trebuie lăate să se piardă”.
Sunt un debutant în lumea filmului documentar şi nu emit niciun fel de pretenţie.
Octavian este la început de drum, dar are multe idei care aşteaptă să fie puse în aplicare. „Pe viitor aş încerca nişte proiecte dedicate istoriei antice româneşti, poate despre istoria nespusă a dacilor, cu lucruri inedite, dar asta, bineînţeles, într-un proiect serios, cu finanţare”.
Este foarte interesat de poveştile româneşti de tot soiul, de la cele medievale până la cele actuale. „Sunt un debutant în lumea filmului documentar şi nu emit niciun fel de pretenţie. Sper doar ca ceea ce am făcut să placă”.
Documentarul „Sibiu 1989” nu este primul său film, el a mai realizat alături de Camelia Crişan, filmul “Chemarea muntelui”, despre alpinistul sibian, Fane Tulpan.
Aş vrea să văd şi un film care să pună România într-o lumină frumoasă
Îl admiră foarte mult pe Nae Caranfil şi respectă şcoala românească veche de film, regizori, scenarişti şi actori. În schimb, nu se declară a fi un fan al noului val de regizori şi actori, ba chiar îi consideră inconştienţi. „Unii au reuşit câteva filme de succes, părerea mea e că au făcut asta doar speculând un subiect foarte bun şi învârtindu-se prea mult în jurul temei societăţii de dinainte de 1989. Eu mă consider din punctul ăsta de vedere, un clasic. Aş vrea să văd şi un film care să pună România într-o lumină frumoasă sau de care să fim mândri. Pentru că sigur trebuie să fie şi o astfel de Românie”.
A absolvit Facultatea de Jurnalistică din Sibiu unde şi-a îmbogăţit cunoştinţele tehnice despre aparatura video, editare, ocupaţia lui principală fiind serviciile foto-video. Astfel a început să facă un lucru care îi place: filmul documentar. Deocamdată vede în acest lucru doar un hobby, poate chiar o joacă.
Uităm că suntem în mare parte la fel între noi. Adică nişte oameni care privim la cer.
Tavi, cum îi spun prietenii, este precum mulţi dintre noi, un tânăr care caută, unul care încearcă. Are aşteptări şi vise. Şi bineînţeles, dezamăgiri, aspect tot mai greu de evitat. Este o persoană modestă şi echilibrată. Încearcă să nu îşi dea prea mare importanţă, dar în acelaşi timp este riguros şi tenace în munca sa.
A fost un copil cu planuri măreţe. De la vedetă rock, savant, explorator sau astronaut, a ajuns să îşi dorească în prezent, „linişte şi un job mai bun”. Din nefericire, societatea de azi este un dezastru. Din toate punctele de vedere. Din cauze materiale se năruie treptat şi caracterul şi educaţia oamenilor. Nu ne permitem să mai visam, să fim corecţi şi morali. Suntem împinşi la minciună, înţelăciune, invidie, parvenire, grandomanie. Uităm că suntem în mare parte la fel între noi. Adică nişte oameni care privim la cer. De fapt, cred că „virtute” e un cuvânt ce va dispărea din dicţionarul explicativ al limbii române, menţionează el.
M-am hotărât, acum după alegeri, să nu mai urmăresc programele de TV, decât selectiv
Iubeşte muzica, dar nu o mai ascultă cu înflăcărarea de altă dată. Printre preferinţele sale muzicale se numără Bob Marley & The Wailers, Slightly Stoopid, Fun Lovin` Criminals, Sublime, Parazitii, Red Hot Chili Peppers, Nirvana şi muzica ambientală. Nu digeră muzica pop, manelele şi ce mai aude prin autobuz. „Nu îmi place muzica populară care bâzâie prin autobuze, e păcat că e identificată cu muzica populară autentică (a nu se confunda cu vedetele populare din judeţul nostru care sunt aiurea şi identice). De exemplu, Maria Tănase este formidabilă, textele sunt toate pline de înţelesuri. De fapt, asta lipseşte astăzi.”
În timpul liber îi place mai mult să joace fotbal decât să fie suporter. Iubeşte animalele, ba chiar le consideră mai bune decât oamenii. E sătul în schimb de unele programe TV şi vrea să renunţe la acest „sport”. „M-am hotărât, acum după alegeri, să nu mai urmăresc programele de TV, decât selectiv. Adică adio ştiri, talk-show-uri şi alte porcării. E mai liniştitor să nu mai ştii câţi morţi, câţii răniţi şi cum NU-i afectează criza pe preşedinte, Parlament, Guvern şi mogulii de presă”.
Nu are modele în viaţă, însă o personalitate pe care o admiră este Octavian Paler şi e indignat de faptul că acest important om de cultură este uitat şi tot mai puţin apreciat.
2 Comments