Cu laptopul în braţe, tastând frenetic, cu căştile de la telefon bine înfipte în urechi şi pe picior de plecare. Aşa am văzut-o prima dată pe Ruxandra Predescu, cea care se ocupă anul acesta de comunicare în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Ruxa este bucureşteancă get-beget, dar vine cu gânduri bune de fiecare dată la Sibiu. Anul acesta o găsesşti în organizarea FITS. A studiat psihologie şi litere, dar mai mult se bazează pe şcolile vieţii, care îi sunt de mai mare ajutor.
PR la FITS 2010
Iubesc Sibiul, iubesc teatrul şi comunicarea şi îmi place să lucrez într-un ritm cât mai susţinut. Toate aceste lucruri înseamnă pentru mine, printre multe altele, FITS.
Ruxandra este într-o relaţie foarte bună cu echipa ce organizează festivalul. Absolut toţi colegii mei sunt nişte oameni minunaţi care muncesc 20 de ore pe zi pentru ca acest festival să fi devenit ceea ce este acum. Îi respect şi îi apreciez enorm pentru ceea ce fac. Şi, ca să dau din culise, să ştiţi că mai au şi umor!, aminteşte ea.
Ruxa a fost prezentă la festival şi anul trecut, dar nu a reuşit să stea pe toată durata festivalului la Sibiu, din cauza job-ului. Acum a îmbinat munca şi plăcerea şi chiar dacă nu poate spune că se relaxează prea mult, profită de orice clipă din festival care-o poate bucura.
Îi place teatrul. Şi cel mai mult îi place comunicarea. Teatrul presupune, spune ea, o formă de comunicare, dar şi creaţie, viziune şi, pe alocuri, geniu. De asemenea, găseşte foarte uşor asemănări şi între meserii. Un bun comunicator e bine să aibă calităţile unui actor, precum autoco ntrolul, o bună memorie şi forţa de a transmite un mesaj.
Nu cred că FITS ar fi putut avea loc la Bucureşti, nu cu toată aceasta magie care îl însoţeşte.
Cred că Ruxandra cunoaşte pe de rost programul festivalului. Pe lângă spectacolele indoor (de preferat Warum Warum) o atrag cele stradale. Recomand tuturor spectacolele de stradă şi concertele pentru acea interacţiune extraordinară cu publicul şi pentru că permit unei mulţimi să devină o entitate unică. Mi se pare fabulos acest lucru.
Sibienii sunt mai şic?
Ruxandra mi-a spus că bucureştenii cunosc importanţa festivalului de la Sibiu, ştiu că e frumos şi au şi o invidie nostalgică faţă de Sibiu. La Sibiu se simte exact ca o sibiancă şi e conştientă că acest festival nu şi-ar fi putut găsi locul la Bucureşti.Pentru mine, bucureşteancă get-beget, Sibiul e altă… ţară!, mai civilizată, mai aşezată, mai curată… Şi ma refer în egală măsură la loc şi la oameni. Bucureştenii, unii dintre ei cel puţin, suferă din lipsa, în capitală, a Micului Paris de altă dată. Ne lipseşte şicul, povesteşte ea.
Fără să comunic eu nu pot să fiu
Vorbeşte mult şi-o face de opt ani într-un cadru organizat. Până atunci a fost jurnalist. De fapt, ea se împarte între a fi cronicar şi comunicator. Deşi se semnează PRedescu, preferă denumirea de comunicator.
Comunicarea nu e o meserie
Sunt tot mai multe persoane care îşi doresc să lucreze în sfera relaţiilor publice. Şi tot mai multe care nu au ce să caute în această profesie, a ţinut Ruxandra să completeze. Comunicarea nu e o meserie, e o profesie, menţionează ea.
Ruxandra despre PR-işti:
Cred că un bun PR-ist trebuie să iubească şi să creadă în ceea ce comunică – este esenţial. Să ştie să scrie (bine!), să nu facă greşeli de gramatică ori de exprimare, să nu pună virgula înainte de etc (văd frecvent asta prin comunicate şi tot de atâtea ori mă enervez), să fie creativ, politicos, original.
Cât despre jurnalişti, Ruxandra e de părere că jurnalistul nu e decât reporterul care vine cu povestea, cu ştirea şi cel care bagă intervievatul în corzi.
Fericirea-i un lucru mărunt…
Fericirea în cazul Ruxandrei apare în cele mai mărunte lucruri. Iar FITS cred că îi aduce cea mai mare porţie de bucurie din aceste zile, mai ales după atâta muncă şi devotament. Pentru că te simţi cel mai bine când realizezi ceva. Am fost fericită aseară când am privit publicul din Piaţa Mare, dinspre scenă. Şi la focurile de artificii. Şi azi dimineaţă, pentru că am băut o cafea cu oameni faini. Şi mai apoi, când am văzut un copil care se bucura de artiştii care treceau pe stradă. Fericirea e în jurul nostru. Arta adevarată e să ştii să nu fii nefericit.
Când nu lucrează, deşi n-ar putea spune că are prea mult timp liber, Ruxa găteşte, se uită la filme, îşi aranjează casa şi, mai ales, se vede cu prietenii. Timp pentru prea multe alinturi nu este, dar citeşte în fiecare seară pentru că altfel nu poate adormi. Acum citeşte Spuma Zilelor de Boris Vian.
Ruxandra e obişnuită cu ritmul alert al capitalei şi nu crede că ar reuşi să trăiască în altă parte. Totuşi, evadează de câte ori are ocazia. Chiar dacă e la Sibiu acum, un oraş mic şi liniştit, festivalul o menţine în trepidaţiile cu care e învăţată. E ritmul în care se simte mai bine. Mereu pe fugă, mereu cu ceva de pregătit ori rezolvat şi în acelaşi timp, disponibilă să sară-n ajutor când e nevoie. E meseria ei. Şi ea e o profesionistă.
La oameni o deranjează (pentru că nu e în stare să urască) lipsa bunului simţ pe care o sancţionează de multe ori cu sinceritatea ei pe care îi place să o numească abruptă. În acelaşi timp este o persoană foarte prietenoasă, cu mult bun simţ şi gânduri limpezi. Chiar dacă nu s-a gândit ce o să facă în câţiva ani – glumind, îmi spune că va avea aceeaşi vârstă – ştie sigur că în vremea festivalului şi-ar dori să fie tot la Sibiu.
Când era mică, Ruxa îşi dorea să devină FERICITĂ, crezând că e vorba de o meserie. La cum ştie să se bucure de tot ce are în jur şi să guste din viaţă, aş spune că i-a ieşit. Apoi, fascinată de mănuşile de gunoier, a vrut să fie şi ea “responsabilă cu curăţenia”, apoi doctor ca mai toţi copiii. “Râzând, ţi’aş putea spune că sunt câte puţin din fiecare!”
One Comment