Prinţ şi cerşetor – varianta mioritică

Filantropica, filmul regizat de Nae Caranfil, poate fi, în viziunea multora, o creaţie care arată cu degetul degradarea societăţii. Prin metode care stârnesc de cele mai multe ori râsul, dar unul ce se vrea a fi amar, precum în cazul scrierilor lui Caragiale, regizorul ne arată lumea aşa cum o ştim, cum o blamăm, dar ne şi dezvăluie unele aspecte la care nu ne-am fi gândit.

Sensul pe care îl putem da titlului poate fi suficient de vag în comparaţie cu ceea ce ne spune la o primă vedere. Facerea de bine se întinde pe atât de multe planuri, de-a lungul filmului, încât o diferenţiere între binele absolut, inexistent de altfel şi binele scuzat de mijloace, devine tot mai vizibilă. Unele personaje se află întotdeauna într-o dilemă referitoare la acest aspect, în timp ce altele, mai hotărâte, şi-au ales deja cu seninătate, iar altele cu resemnare, calea.

În centrul poveştii, Caranfil pune un profesor de liceu, Ovidiu Gorea, profesor de literatură, scriitor debutant, aflat în mai multe crize: cea a vârstei, criza financiară, sentimentală şi a scriitorului ratat. Pentru a ieşi din acest impas multiplu, i se ivesc felurite ocazii, înşelătoare prin aparenţă. Progresul lui în aceste situaţii ne poate duce cu gândul la ipostaza de prinţ şi cerşetor. Personajele de care se loveşte de-a lungul întregii poveşti reuşesc să îi schimbe total viaţa, oricât ar încerca să se abţină şi să fie stăpân pe poziţii. Încă o dată, avem de-a face cu o situaţie în care materialul, dorinţa de frumos, de atenţie şi succes primează în faţa unei vieţi calme, liniştite, sub umbrela binelui.

Paşii iniţiatici, pe care personajul îi urmează în acest drum, variază. Totul începe cu frustrările tot mai abundente: şcoala îl dezamăgeşte, studenţii lipiţi de telefoanele mobile nu mai sunt ce erau cândva, este uimit şi speriat totodată de curajul unora dintre studenţi. Pe de altă parte, visând la vremea când era el elev (pionier, mai bine zis), devine bântuit de teorii freudiene, exemplu dat de profesoara sa din liceu, destul de apropiată de acesta, pe care o vede mai apoi în tânăra perfectă pe care îşi doreşte să o cucerească cu orice preţ. Astfel, după ce depăşeşte frustrarea, intervine elementul dorinţă, una ce îi este sfâşiată încă din faşă din cauza neîmplinirilor, de această dată, financiare. Soluţia naivă întrevăzută de personaj, de a-şi vinde 100 de volume, îl pasează printr-o întâmplare curioasă, la asociaţia Filantropica.

Aici, patronul asociaţiei, Pavel Puiuţ, devine stâlpul lui, cel care îl va conduce pe profesorul de literatură într-o altă etapă a drumului pe care a ales deja, mai mult inconştient, să-l parcurgă. Continuând cu aceeaşi naivitate uşor comică, personajul este izbit de realitate: Asociaţia Filantropica se ocupă cu un alt fel de fapte bune. În faţa dezvăluirilor şi frapat oarecum de modul în care cerşetoria poate fi organizată, Ovidiu renunţă la început în faţa acestei tentaţii malefice de a se îmbogăţi, urmând ca la scurt timp să apară spăşit, după ce a realizat că altfel nu va putea să intre în graţiile Dianei, modelul ce l-a fermecat.

Începe apoi pentru Ovidiu un întreg val de succese: portofelul se umple, începe să trăiască precum un milionar, o cucereşte pe Diana şi totul pare perfect. A ajuns în ipostaza de prinţ şi se simte la locul lui. Punctul culminant al poveştii prinţului ce a ajuns acum Ovidiu poate fi constituit, pe lângă cele din plan sentimental, într-o apariţie TV, Caranfil încercând mai multe mijloace pentru a sublinia succesul şi declinul unui om ezitant, plin de dorinţe.

Dar contrastele ce-i stăpânesc spiritul îl fac să se implice în ajutorarea unui golan, elev de-al său, Ovidiu considerându-se acum la rândul lui un binefăcător, foarte posibil să profite de această ocazie pentru a-şi spăla păcatele. Dar, mai degrabă, este prins în iluzia de care nu are habar, şi-anume că acel elev nu este fratele fiinţei pentru care el este dispus să decadă.

Uneori, când este alături de partenera sa de afaceri, umanul îl atinge pe Ovidiu, iar în final, părăsit de Diana, bătut şi fără bani, cea care i-a fost soţie în înşelătoriile inteligent puse la cale de Puiuţ, îi rămâne aproape. Astfel, mascarada continuă în patul conjugal. Din toată această poveste, la fel cum afacerile asociaţiei sunt nedescoperite, nici Ovidiu nu este pedepsit, ba chiar va fi răsplătit cu o pseudo-soţie, dispusă să-l accepte aşa cum este.

Întreg filmul este o salată de stări pentru personajul central, pe care-l găsim când extaziat, când plin de regrete, când dispus să renunţe la tot, dar, de cele mai multe ori, prins în mrejele ielelor, fapt ce a generat întregul curs al lucrurilor.

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *