De parcă aș înțelege eu, în universul meu, că se poate leapșă fără carte. Doar ultima și cam singura leapșă din ozeneul meu a îmbogățit biblioteca unui cititor simpatic. Și acum primesc de la Marius Rusu, nu o carte, ci o leapșă, una care mă îndeamnă să mai dăruiesc o carte. Eu mă bucur de trei ori: 1. că mă mai bagă și pe mine blogărimea în seamă; 2. că trebuie să dau o carte, că tare bine-mi face să dăruiesc; 3. că fix peste câteva zile merg acasă și o să am de unde alege, căci în noul meu cuib sunt tot alte cărți și nu de credit sau de joc.
Acum după ce am preluat mesajul, am anunțat darul și am mai citit o dată articolul scris de Marius, îmi dau seama că tema centrală e dacă se mai fac sau nu cărți cadou. Păi, pe bloguri sigur se fac, în viața reală par a fi cele mai la îndemână daruri și sincer, nu cred că devine nici clișeu, nici banal și nici nu-i mesaj direct către om: bă, ești prost, citește cartea asta! Din contră, dăm cărți celor care știm că le vor aprecia, le vor deschide, răsfoi cu interes și citi mai apoi, în timpul liber. Dăm cărți utile celor despre care știm că au nevoie ori că-i interesează un anumit subiect. Și beletristici firave pentru cei cu mintea pe lângă lună. Nu că n-am vrea să-i aducem înapoi, dar nu e nici treaba, nici rolul nostru. Și trebuie doar să le facem pe plac cu cadourile astea livrești.
Eu mă bucur sincer și cât mai senin de fiecare dată când găsesc chestii împachetate care conțin lucruri copertate. Felii de înțelepciune și frumusețe. Un copac mort, dar o poveste deschisă. Și, deși știu că de cele mai multe ori tot eu ajung să-mi fac astfel de daruri, presim că niște cărți zburătoare se vor îndrepta spre mine în curând.
Momentan, am să-i dăruiesc o carte lui Adi, e chiar aia pe care i-am împrumutat-o și n-a citit-o încă, una foarte dragă mie, Parfumul lui Suskind. Totodată, le îndemn să dăruiască o carte pe rădașca mea preferată, Andreea, pe Cristina și Ioana, două clujence cu care mi-e dor să stau la un ceai și-o poveste.
4 Comments