Filmul, fotografia, melodia şi poezia de sâmbătă (35)

1. The Piano (1993)

The voice you hear is not my speaking voice – but my mind’s voice. I have not spoken since I was six years old. No one knows why – not even me.

The Piano este un film care te ia frumos de pe scaunul de telespectator și te aruncă în mare, urmînd să te salveze în momentul în care te aștepți cel mai puțin. Protagonista peliculei evadează undeva în munte împreună cu fiica sa și un instrument tare drag, dar și greu de cărat, pianul său. Ajunsă aici, urmează căsătoria sa cu viitorul soț care nu o atrage de nicio culoare. În plimbările sale prin munte își găsește un învățăcel care ajunge să o adore și să plătească lecțiile de pian în natură. La final, părăsește locul și aproape își părăsește și viața. Ca o clapă mereu mută într-un concert răsunător.

2. Greșirea cerului

de Nichita Stănescu

Zburau vulturii întorşi pe spate
şi cu gheara întoasră în sus
ca pe nişte miei să fure,
steaua cu lumină ondulată;

Ca pe nişte miei să fure de sus
lumina ochilor mei.

Zburau vulturii întorşi
şi pe spate prin cer
spinările lor coborâseră jos
şi se ştergeau de şternul meu.

Cel le era trupul meu de carne,
pământul le era lumina aceea
de sus a ochilor mei.

3. Povesti ale fotografiei

azi – despre singurătate

Dragoș Asaftei

O viață nu, dar jumătate mi-aș petrece-o sub copacul ăsta îndepărtat, numai ca să scap și să uit de cei din jur pe care nu-i mai suport pe zi ce trece. Cîteodată, fără excepție, căci au uitat să mai fie speciali.

4. Decît niște greșeli, fără să-mi dau seama că nu le meriți.