Ca orice blogger care mai moare din când în când, mi-am dat și eu seama că mi-am cam neglijat ozeneul. Și prea activă n-am să fiu în perioada următoare. Așa că lansez niște mici anunțuri, ca niște scuze:
* din motive de sesiune și festivaluri sau munci, amân postările de sâmbătă (pentru cei care chiar le simt lipsa) vreo lună – așa. Că nici filme nu reușesc să văd, dar cu siguranță după TIFF voi avea ce scrie.
* între 27-29 mai voi fi la Sibiu, sunt ambasadorul lui Chinezu la FITS2011 unde oricum aș fi mers, tot un weekend, deci s-a potrivit la fix.
Merg la Festivalul de Teatru de la Sibiu încă din 2008 când am început să-mi odihnesc oasele în urbea de pe Cibin, e drept că nu mai pot ca pe vremuri, când fie sesiune ori licență, în mai-iunie aveam, n-aveam timp, eu mergeam la teatru.
Acum sunt blogger acreditat, am atașat pe aici și un banner simpatic, anii trecuți eram din presă (de la facultate).
Cert e că nu pot evita festivalul ăsta, că doar în Sibiu m-am îndrăgostit de teatru. Articolele vor apărea în Republica Culturală Chineză, iar dacă n-am stare în degete, voi scrie și pentru rubrica mea, Cronicuțe.
*între 3-6 iunie o să fiu la Cluj-Napoca la TIFF, perioada am ales-o după cum mi-e și sesiunea și n-a fost tocmai ușor să-mi fixez cele mai multe examene în zilele astea.
La TIFF n-am mai fost decât o singură zi, anul trecut, la Cluj. Am văzut Aurora și pe Travka cântând în cadrul AlternaTIFF. Dar, din fericire, și sibienii au o porție de TIFF, e drept, mai redusă, dar este.
*așadar, ne-om auzi curând, cu (po)vești cât mai culturale!
Be First to Comment