Lisabona e misterioasă, da. Și categoric are peste 272 de mistere, iar filmul a avut atâtea minute. N-am stat mai mult de 90. Că așa-s obișnuită cu filmele, că am dedus povestea (deși puteau fi mai multe) și că mă aștepta o cafea bună și alt film.
O nebunie de întâmplări și fapte similare, evadări și diverse pasiuni abundă în acest film atât de lung. Eu îi admir pe cei care au stat până la capăt, eu de la Magnolia încoace nu am mai văzut un film prea lung, iar acela, pot spune în cazul respectiv, că avea doar trei ore.
Așadar, mi-ar plăcea să stau la povești cu cineva care a descoperit, prin intermediul acestui film, toate misterele Lisabonei scurse prin povești interesante.
Căci așa s-a anunțat. Un băiat lăsat la o mănăstire, un preot care știe toată povestea, o mamă îndurerată care se întoarce la băiatul ei și trecutul care sapă și nu vrea să dispară.
Titlu Original: Mistérios de Lisboa
Tara: Portugalia, (2010)
Regia: Raúl Ruiz
Cu: Adriano Luz, Maria João Bastos, Ricardo Pereira, Clotilde Hesme, Léa Seydoux
Durata: 04h: 26mFestivaluri: San Sebastian 2010 (competiţie), Toronto 2010 (selecţia oficială), Vancouver 2010, New York 2010, Sao Paulo 2010
Premii: Scoica de Argint pentru Cel mai bun regizor – San Sebastian 2010, Premiul criticilor pentru Cel mai bun film – Sao Paulo 2010
Be First to Comment