Mirosul m-a îndreptat zilele astea către Sibiu, locul unde teatrul e la el acasă, unde n-aş mai îndrăzni să calc fără să văd o piesă de teatru, să mă încarc de câteva clipe diferite, energizante. Am mai avut o tentativă de a ajunge la “Îmi place cum miroşi”, numai că nu mi-a plăcut că nu mai erau bilete. De data asta, deşi am ajuns pe ultima sută de metri, am avut baftă.
Comedia ”Îmi place cum miroşi”, în regia lui Şerban Puiu, este una dintre cele mai noi piese de pe scena sibiană. Structurat în trei acte, după un text de Neil Simon, spectacolul ne prezintă, sub carapacea muzicală a beatleşi-lor, povestea comico-amoroaso-olfactivă a trei personaje, jucate într-un foarte mare fel de Adrian Matioc, Ciprian Scurtea şi Ofelia Popii (care nu joacă pentru prima dată într-o comedie, cum am citit în presa sibiană… a se vedea „Cerere în căsătorie”).
Spectatorii sunt scufundaţi de la început, alături de un yellow submarine, pe fundul unor glume ce le lungesc colţurile gurii şi stârnesc repetate hohote de râs timp de o oră jumătate.
Norman Cornell, jurnalist la ziarul Prăbuşirea, se prăbuşeşte treptat mirosând-o pe ea, Sophie, vecina blondă ce s-a mutat de curând în apartamentul gol de alături. O miroase când vine cu autobusul, o miroase când urcă scările, îi scrie mesaje pe scări, dar ea n-are parte decât de vopsea alunecoasă sub tălpi, îi cumpără mâncare pentru pitici, îi leagă parfumuri de coada pisicii, o adulmecă cu toate simţurile şi-şi acoperă cu mireasma ei luciditatea. Ea… n-are nări pentru el, simţul mirosului ei este îndreptat către altcineva.
Când te ia valul, când simţurile ţi-s invadate de stări, ajungi să nu te mai recunoşti, să îmbrăţişezi doar ce simţi, fără a realiza o clipă că reciprocitatea-i zero. Esenţa e puţin dureroasă, însă spectacolul vine cu o doză sănătoasă de haz de necaz.
Be First to Comment