La TIFF am avut ocazia să vizionez primul film interactiv românesc. Este vorba de Kiddo, regizat de Millo Simulov. Pot spune că e o producție amuzantă, ca idee, interesantă, că atrage mult public tânăr și în dezvoltare, dacă acum are 2 finaluri, se vrea a fi lungmetraj cu 8 variante de deznodământ. Sunt curioasă ce va ieși. Momentan, nu mi s-a părut a fi film.
Povestea nu e cine știe ce, alegerile pe care le face publicul (cu bețele colorate în roșu și albastru primite la intrarea în sală) nu schimbă mare lucru de-a lungul poveștii, numai finalul, care fie e unul tragic, fie unul mega-happy, de poveste.
Muzica din film, dinamicitatea și interactivitatea asta cu care vine, îți dau mai degrabă impresia că vezi un videoclip, nu o producție cinematografică.
Însă ca experiment e de lăudat și cred că devine experiment de fiecare dată când e proiectat, unul asupra publicului, care e pus să aleagă soarta unui film despre alegeri.
Poate până la final va reuși să implice publicul în măsura în care mi s-a părut că se dorește: să regrete alegerile, să se întrebe de alte sorți, să renunțe la timpul potrivit, ori să riște dintr-un puseu de curiozitate.
Kiddo e povestea unei tinere ce nu duce o viață prea ușoară, una care le-a trăit pe toate, cele rele, are un tată alcoolic care o maltratează, un frate cu dizabilități, de care are grijă și o mare pasiune pentru box, care ar trebui, după alegerile publicului, s-o ducă spre culmi.
Deseori, o vedem pe Kiddo într-o mașină, cugetând la lucruri înalte. Partea asta mi s-a părut cam clișeistică așa, un fel de cenușăreasă pe care noi, cei din sală, trebuie s-o purtăm undeva. Chiar sunt curioasă ce pantofi îi vor găsi spectatorii în proiectul final.
foto: blog.iqads.ro
Be First to Comment