Am întors programul ComedyCluj pe toate părțile. Am bifat, am tăiat, am încercuit, am pus semne de întrebare, dar câteva zile au tot intervenit diverse și toate filmele selectate s-au ales cu câte-un X. Până când am ajuns într-o după masă la Casa Tiff pentru o scurtă pauză. Din fericire, ajunsesem la timp pentru o proiecție din sala mare.
Arunc repede un ochi în program, “Eddie, canibalul somnambul“, nu-mi stârnește prea multe titlul, dar mă atrage descrierea și ajung să văd o… comedie neagră să-i spunem, într-o sală unde filmul a rulat doar pentru mine. Deci ComedyCluj pentru mine a început cu o situație comică, în care eu aveam de ales orice loc din sală și m-am pus în cel mai prost, unde-mi bătea lumina de la videoproiector undeva între ramă și-n lentilă și de-acolo drept în ochi. Nu mi-am mai căutat alt loc, deși nu deranjam pe nimeni, doar pe voluntara care mai uita din când în când să arunce un deget pe space. Cu un om în sală nici nu mă mir.
Dar să revenim la film.
Eddie, canibalul somnambul (2009) este o producție din Canada/Danemarca, sub regia lui Boris Rodriguez și l-am găsit încadrat în categoria fantasy/horror. Apoi am aflat că a rulat și la “Lună Plină” la Biertan. Eu zic că e suficient de valabil pentru ambele festivaluri.
Eu am oroare de filmele horror, însă ăsta nu mi-a părut prea de speriat. Și nici foarte de râs, doar presărat cu umor negru de calitate. Poate nici măcar dramatic. Nu știu ce-a fost acolo, un punct căruia nu-i găsesc nicio denumire, undeva la granița dintre genurile enumerate, condimentat cu muze bizare, sacrificiu pentru creație, manipulări de tot felul, regrete și răsturnări de situație.
Pe scurt, un fost pictor celebru, deveni profesor de pictură la ceva școală de artă, are de-a face un un elev mai aparte, Eddie, acceptat la școală pentru că mătușa lui varsă bani școlii. Mătușa moare, Eddie ajunge să locuiască cu Lars (pictorul lipsit de inspirație), iar de aici începe o poveste prietenie de groază, în care Eddie devine muză prin reacțiile sale pe care le puteți extrage din titlul filmului, iar Lars începe să picteze iar, mult mai bine ca altă dată, inspirat de scăpările mai mult sau mai puțin provocate ale lui Eddie. Banii de pe picturi merg la școala de artă care-a rămas fără sponsor și uite-așa toată lumea e fericită.
Nu, nu e cu happy end, nu e nimic happy în film, dar nu m-am putut abține la final să nu zic “foarte fain filmul” și să fiu răsplătită cu câteva priviri intrigate ale celor cărora le mulțumesc că au răspuns afirmativ când am întrebat dacă rulează filmul doar pentru o persoană.
2 Comments