S-a terminat şi cel de-al 12-lea TIFF. Ştiu, chiar de vreo două zile, dar ozeneul se mişcă mai greu după atâtea filme văzute şi atâtea evenimente oferite anul ăsta de festivalul filmelor. Mă întristasem oarecum că n-am prea reuşit să văd filmele propuse, dar la final de festival, pot zice pe că alea puţine şi bune le voi ţine minte şi le voi recomanda (am început să fac asta) cam tot anul.
Pe lista preferatelor: DakhaBrakha (muzică), Sound City, Trains of Thoughts (acompaniament live Sofa Surfers) şi ultimul, dar chiar cel dintâi, Orizonturi Frânte (al doilea film din competiţie pe care l-am văzut, al doilea pe listă şi la votul publicului şi poate cel mai fain film văzut în ultima perioadă, drept pentru care am să-i dedic o postare în curând, mai ales că scenaristul a fost prezent la Cluj şi-am reuşit să schimb câteva vorbe cu el).
Bun… cu filme în gând, dar şi cu o răceală ce s-a prins scai de mine după atâtea zile de festival, am pornit spre FITS. Mi-a plăcut reîntâlnirea cu Sibiul. După 3 ani locuiţi aici, pe vremuri, fără a simţi neapărat dor de oraş, ci poate doar de câţiva oameni, m-am întors anual, de vreo trei ani la rând, doar pentru ceea ce-mi place cel mai mult de aici: Festivalul Internaţional de Teatru. Dacă ziceam că pt TIFF îţi vine să-ţi dai demisia şi/sau să renunţi la sesiune, somn şi alte cele, pt FITS îţi vine să te muţi. Zis şi făcut.
Pe mine festivalul mă încarcă cu energie de fiecare dată. Şi mă întristează ploaia, dar se găsesc mereu locuri de strecurat. Am reuşit, de când am venit, să ajung la 3 spectacole despre care voi scrie mai multe pe blog, iar mai scurte, în revista bulevard. Între timp, vă invit să vedeţi câteva imagini captate ieri pe străzile Sibiului, la spectacolele stradale descoperite printre reprezentaţiile indoor (click pe foto).
One Comment