Mă trezesc şi eu a doua zi după JazzTM să vorbesc despre ultima zi de festival, dar cum am decis să mă întorc cu trenul la Cluj, am avut nevoie de pregătire psihică pentru asta. Când am ajuns, în miez de noapte, am căutat toţi artiştii care mi-au plăcut la festival şi i-am ascultat iar.
Asta mai ales pt că ieri, după prestaţia celor de la Iordache, cu tot cu Mihai Iordache (care-au cântat în faţa unui public subţirel cu care n-au interacţionat mai deloc, ci doar au împărţit felii de jazz – de savurat, oricum, dar mai degrabă în tihnă) şi, spre bucuria mea, şi cu Sebastian Burneci, trompetist (şi la Cobzality)…
Deci după ei (prea târziu mi-am dat seama că mă lungesc atât, încât să reformulez), a urmat surpriza aia pe care parcă o simţeam cumva. Nu foarte mare surpriză ca sound, că, din pură întâmplare, Istanbul Sessions au fost singurii pe care i-am gugălit înainte de JazzTM, celorlalţi le-am dat mână liberă să mă surprindă (e drept, mai ascultasem şi Manu Delago, dar nu cu ocazia asta).
Ştiam că o să sune bine de tot şi altfel pentru orice fel de aşteptări ar fi avut oricine din public, dar nici chiar aşa. Pe lângă Ilhan Erşahin, care-a continuat cu măiestrie seria de saxofonişti a serii de duminică şi despre care nu zicea deloc rău Oltea că e un vrăjitor :), m-a impresionat basistul Alp Ersonmez care a cam făcut câteva minuni pe scena din Piaţa Operei. La câteva melodii, băieţii ăştia din Istanbul au fost acompaniaţi de drona (am numit asta Istanbul Sessions featuring drona), o înaripată mai puţin enervantă decât porumbeii, dar mult mai gălăgioasă. În rest… a fost magie orientală în stil newyorkez.
I-am înţeles cumva prestaţia dronei ăsteia, că face nişte poze ca nimeni alta, dar la bis chiar n-a mai chemat-o nimeni şi totuşi a revenit. Aşa cum a revenit şi Macy Gray (bine, pe ea chiar a chemat-o toată lumea înapoi, măcar în gând) în noi ţinute, după ce a dispărut de pe scenă la un moment dat. Că na, totuşi, am mers acolo să ascultăm jazz autentic: David Murray Infinity Quartet featuring Macy Gray. Şi bine-am făcut. Nu ştiu câţi oameni s-au adunat în ultima seară, la ultimul concert, că n-am ochi estimativi, dar iată:
Ce ştiu sigur e că toţi s-au ridicat în picioare, îndemnaţi de-o voce surprinzătoare: cea a vedetei serii, până la urmă, Macy Gray (sau Macy Green, c-a apărut într-o electrizantă rochie verde, pe acordurile piesei Green Satin Dress). Festivalul s-a încheiat energic, cu chemări eşuate de bis. Sau poate nu eşuate, că am înţeles că deja organizatorii se gândesc la ediţia următoare, aşa că bis şi tris, în 2014.
După ce se mai liniştesc apele festivaliere în care mă scald, am să revin cu nişte concluzii despre weekendul minunat petrecut la Timişoara, mai ales şi mai ales pentru că: muzica!
Am să revin şi cu fotografii, wait for it.
*
JazzTM este organizat de primăria Timişoara şi produs frumos de Plai. Pe facebook apar toată ziua info şi foto: JazzTmOfficial.
2 Comments