Viaţa în roz cu hang, şarm şi energie (JazzTM 2013)

La Timişoara zilele astea cu jazz încep cam leneşe, după care apare câte-o furtună, apoi norii merg să cânte pe unde ştiu ei şi lasă concertele pregătite la JazzTM să se desfăşoare cum trebuie.

Ziua de ieri a avut un început relaxant, dar şi energic, cu Mario and the Teachers, de care, spre ruşinea mea, habar n-aveam, însă nici n-am vrut să caut ulterior, că mă bucură mai mult surprizele live. Parcă altfel simţi c-ai descoperit muzică nouă când ţi se dezvăluie aşa, fără link-uri second hand de pe youtube.

IMG_0491

Cum vineri m-am lăsat surprinsă de Hidden Orchestra, aseară am ascultat cuminte ce fac oamenii ăştia, m-am bucurat să văd cum implică în proiectul lor studenţi şi nu numai. Rezultatul se cheamă etno-jazz, un mix delicios între jazz şi folcor . Mi-a părut rău că n-a fost prea multă lume la început, să-i audă pe oamenii ăştia, că sunt de-ai noştri şi fac ceva frumos cu muzica noastră şi imaginaţia lor. Poate lumea s-a speriat de ploaie ori poate de faptul că muzica asta n-are cum să nu te pună pe gânduri. Iar printre gândurile mele de aseară se numără şi acela că reuşita unui astfel de eveniment nu se măsoară în numărul de oameni, ci în ce stârneşte în cei prezenţi. Oricum ar fi o minune, ca oricare alta, adică de 3 zile, dacă le-ar plăcea tuturor jazz-ul.

Manu Delago Handmade a fost trupa pe care am aşteptat-o cel mai mult la festival. Sigur am o fixaţie pe instrumentul ăsta cosmic, hang-ul, inventat de nişte elveţieni prin 2001, la care se adaugă faptul că Manu cântă de 10 ani la acest instrument. Şi nu numai, că tobele le-a atins prima dată când probabil abia îngăima cuvintele, la 6 ani a început să studieze acordeonul , iar la 10 ani pianul. Aseară a cântat şi la metronom. Iar cele trei hang-uri au suntat, desigur, cosmic sub mâinile lui. Sper ca interneţii să-mi permită la un moment dat să găsesc melodia experiment, care n-a prea plăcut multora aseară, dar care pentru mine a sunat ca un cântec de leagăn pentru nişte pui de extratereştri.

manu delago

Despre Kurt Elling am aflat că a câștigat toate premiile Down Beat Critics Poll în ultimii 13 ani și a fost numit “Vocalistul Anului” de Asociația Jurnaliștilor de Jazz timp de 8 ani la rând. Desigur, toate albumele lui, 10 la număr, au fost nominalizate la Grammy.

kurt elling

El cu 1619 Broadway – The Brill Building Project au încheiat seara pe ritmuri de la vie en rose, după un concert antrenant, fermecător, în care s-au remarcat toţi artiştii de pe scenă. Parc-a fost un fel de duel al instrumentelor, cei ce le mânuiau s-au cam făcut una cu ele, iar Kurt Elling a i-a moderat elegant, în câte limbi a ştiut, cu-o voce surprinzător de caldă, cu accente ciudate, dar parcă cumva pe limba fiecărui om prezent.

E lucru cert că serile de la JazzTm se încheie cu cele mai bune voci. Fără excepţie! Richard Bona, Kurt Elling… iar azi nimeni alta decât Macy Gray. Aşadar, de ascultat duminică seara (ploaia ar cam trebui să se comporte ca până acum, adică s-o ia la sănătoasa înainte de concerte): Iordache la 19:00, de la 20:15 Ilhan Erşahin Istanbul şi David Murray Infinity Quartet featuring Macy Gray de la 21:30.

*

JazzTM este organizat de primăria Timişoara şi produs frumos de Plai. Pe facebook apar toată ziua info şi foto: JazzTmOfficial.

 

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *