Multe şi… scurte de la #FITS2014

La Sibiu e nebunie, la laptop ajung tot mai rar, iar internetul nu mă urmăreşte peste tot pe unde-aş avea nevoie. Spectacolele văzute s-au înmulţit, aşa că am să le prezint pe scurt aici.

Mi-am continuat maratonul de la fits2014 cu unele momente ce mi-au amintit de ce am ratat pe la TIFF. În asta se regăseşte norocul meu, că-n rest scap zahărul cu capac cu tot în limonadă, primesc pepsi în loc de apă sau nu văd subtitrările la spectacolele de la Gong.

L-am revăzut pe Pippo Delbono, mai bine spus doar ochiul drept, într-un film realizat de el cu telefonul şi mai mult pe-ascuns – Amore Carne. Un film despre SIDA, despre viaţă, prieteni şi familie, cu pescăruşi ce înoată-n mare şi gânduri despre mama lui a cărei poveţe nu le mai ascultă, că le ştie pe de rost, dar a cărei existenţă n-ar vrea să se sfârşească niciodată, ca noi toţi, de altfel. În film, tot despre o mamă, una cu un trai greu, povesteşte şi Alexandru Bălănescu (primul regret de la tiff). Aşa am reuşit să-i ascult preţ de câteva clipe vioara, rezemată de un colţ de perete la proiecţie.

Din nefericire, n-am ajuns la spectacolul lui Delbono, Orhidee, unul pe care-l subliniasem de două ori în program, dar ce-am văzut în timpul acela mi-a plăcut suficient încât să nu regret că nu mă pot împărţi în mai multe bucăţi.

Hai Iu Iu Nu Hey You You. foto: Sebastian Marcovici
Hai Iu Iu Nu Hey You You.
foto: Sebastian Marcovici

Bade pălărie nouă, tu mi-ai rupt scena în două

Alt regret de la TIFF a luat sfârşit când am ajuns la spectacolul lui Radu Afrim, “hai iu iu nu hey you you”, o nebunie remixată după Maria Tănase, un tribut al zilelor noastre ce le-a dat bătăi de cap, urechi şi lacrimi doamnelor mai în vârstă vrăjite de ce-au zărit în program. Mie mi-a plăcut şi muzica, şi dansul. Singurul lucru deranjant a fost prezenţa unui tip cu pălărie imensă, care-a stat în faţa mea şi mi-a rupt scena în două. Gândul de după spectacol mi-a rămas fără răspuns, totuşi: “Oare ce-ar spune Maria Tănase?”. În rest, a fost un spectacol excentric, colorat, vesel, ce-a scârţâit puţin doar la partea de proiecţii vizuale.

Dans la bară, dincolo de bariere

Olivier Dubois mi-a încheiat seara de miercuri într-un mod mai mult intrigant, decât senzual, cum te-aştepţi (dacă aştepţi), să ai parte la un spectacol de dans al cărui decor te-aşteaptă cu-o bară de striptease în mijloc. Două linii paralele, apoi un pătrat în care parcă l-am văzut precum un stângaci gimnast la sol i-au fost încălzirea.

Foto: Sebastian Marcovici
Foto: Sebastian Marcovici

La peste 40 de ani, cel mai probabil, cu burtă, fără pacheţele, bronz sau ce mai vreţi, s-a prins de bara verticală şi ne-a arătat că şi aşa se poate. Spectacolul “Pentru tot aurul din lume” transmite problema vânzării trupurilor (bine alese) pentru deliciul unor spectatori mai puţin aleşi. De la “Lacul Lebedelor” la ceva Rihanna, presupun, ne-arată, printr-o autoironie delicioasă, decadenţa sclipicioasă a unui dansator cu trup “nepotrivit” (?).

Felaţii adorabile, lecturat

Neil LaBute e la Sibiu. Susţine workshop-uri şi are şi ceva spectacole. Eu am reuşit să ajung doar la “Limbi frumoase”, spectacolul lectură de ieri de la Humanitas. Dialogul dintre cei doi e superb, iar umor a reuşit să mă ţină în priză, deşi oboseala îmi tot dă târcoale. Un domn în vârstă, uşor confuz, primeşte în vizită plătită o domnişoară… de companie. Cel ce pare a fi un psihopat ce cheamă astfel de fete doar pentru a discuta cu ele, se dovedeşte a fi unchiul fetei care a plecat de acasă şi şi-a schimbat şi numele fără a mai da vreun semn despre existenţa ei. El e singura legătură între viaţa la care fata a renunţat şi ceea ce face acum.

Contra iubirii şi-mpotriva subtitrărilor

Sălile de la Gong nu sunt de partea mea deloc în ediţia asta. Am fost să văd “Contra iubirii”, că anul trecut “Contra democraţiei”, după un text de acelaşi Esteve Soler, s-a numărat printre spectacolele mele preferate. Din nefericire, cu germana mă înţeleg şi mai rău decât cu franceza, iar subtitrarea în engleză era mai degrabă de-un gri mărunt pe negru. Dar nu m-am afundat în ecranele telefoanelor, precum alţi spectatori deloc de soi*. Ba chiar, pe neştiute, mi-a plăcut ce am văzut. Structurat pe mai multe părţi, de la teatru de păpuşi, la personaje ce nu se încadrau ca înălţime în decor, până la confesiunile unui star porno, bănuiesc că textul a fost delicios la adresa iubirii. S-a râs în jurul meu, cât am reuşit să-mi mijesc ochii am mai râs şi eu. Din păcate, n-am mai îndrăznit să merg şi la “Contra progresului”, cu toate că trilogia îmi era pe listă, dar să urmăreşti un spectacol cu stresul că nu înţelegi nimic e prea obositor.

Emma Dante – de la TIFF, la FITS

Mi-am încheiat ziua renunţând la Pippo Delbono în favoarea Emmei Dante, regizoare pe care am descoperit-o la tiff în filmul ei de debut, “Pe o stradă din Palermo”. Şi în film, dar şi-n spectacolul “Surorile Macaluso”, transmite o abordare cu totul atipică cu privire la moarte – nu chiar sărbătoare, dar sigur un lucru ce implică o rememorare aparte, plină de veselie oarecum, iar prezenţa celor morţi poate fi mai puternică decât a celor în viaţă.

teatro-stabile-di-napoli-italia-002
foto: sibfest.ro

Reprezentaţia te poartă mai degrabă undeva între viaţă şi moarte, cu poveşti despre cei dispăruţi, cu regreteşi vină aruncată de la un personaj la altul, cu trupuri moarte ce dansează balet fără a-şi fi împlinit visul, o familia regăsită undeva la mijloc, într-un puncte fiecare va trebui să ia o decizie asupra a ce va urma. Spectacolul… despre moarte până la următe poate zbuciuma pentru că atinge o temă la care uiţi să te mai gândeşti, până la pierderea următoarei persoane dragi. Căile de acceptare sunt încurcate, dar tratate aici cu veselie, cu paşi de dans şi cu seninătatea ce te umple atunci când ajungi după mult timp la mare. A avut două reprezentaţii şi mă bucur să mă număr printre norocoşii care au văzut acest spectacol. Cât despre Emma Dante, vă recomand şi filmul, eu am să stau cu ochii pe ea de-acum, mi-au confirmat două festivaluri că merită!

* acolo la vă rugăm să închideţi telefoanele mobile sau să le setaţi pe profil silenţios sau avion (haha, râd de fiecare dată când aud asta la fits), ar trebui adăugat să nu fie folosite în timpul spectacolelor, cel puţin nu la luminozitate maximă şi mai mult de câteva secunde (nu te poţi juca cu urgenţele, totuşi).

Diana Written by:

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *