“Ce ai văzut azi?”, e întrebarea pe care mi-o lansează de fiecare dată când ne vedem, la clubul festivalului, hoinaru. Dacă în primele zile mai legam câteva cuvinte și chiar reușeam să îmi amintesc numele corecte ale spectacolelor văzute, am ajuns apoi să bâjbâi, ba un “ăla de la Goga”, la “22 la dans”, “israelienii”, “canadienii”, “ăia cu circul”, “uai, nu mai știu, adică le știu, dar cum să-ți zic”, “alu’ Jebeleanu”,”ceva frumos”, “stai să mă uit în program că nu mai știu cum le zice”, “ăăăăă”, “uite, pe ăștia care au intrat acum” etc.
Aflu că la FITS oricum și printre organizatori se folosește un mix de referințe când vine vorba de spectacolele din program. Sunt multe, măi! Dacă la început vorbesc de numele companiilor, apoi mai folosesc și numele spectacolelor în engleză, după ce se traduce programul se transformă o salată și ajung și ei să facă puzzle-uri din “spaniolii cu circul” sau “ăia de la 21 de la Thalia”.
Cu toate astea, în acest “haos” al cuvintelor, reperelor și amintirilor despre spectacol, fiecare știe când și unde și la ce merge. Important e ce rămâne după FITS. Dar asta într-un episod următor.
Tu la ce mergi azi?
p.s. – și să fiu cumva în tema dislexiei de program – în seara asta e concert superorgasm în Piața Mare, pardon, Superorganism, dar vă dați seama că mi-a luat ceva să îi spun cum se cade.
p.p.s. – Piața Habermann pentru mine tot Piața Habarnam rămâne.
Foto: Dragoș Dumitru, fotograf oficial FITS
Be First to Comment