Am fost la Craiova ca să mergi și tu!

M-am plimbat 5 zile prin Craiova cu un cutter în geantă și nu am fost nevoită să tai altceva decât prejudecăți. 

Hai, nu mă-nțelege greșit, port diverse unelte cu mine de când lucrez în festivaluri, da’ o să recunosc că eram cumva intrigată de oraș înainte să ajung acolo. 

Băi, ești nebun? Ești nebun, da! Craiova e un paradis… Și am zis asta la 5 minute de când am ajuns la cazare, unde gazda, pe lângă cheie, mi-a adus o sacoșă cu mâncare numa’ bună pentru toată șederea. 

Am vrut să dau cu ochiu’ pe la Theater Networking Talents încă de anul trecut, dar abia tura asta s-a aranjat. Și ce bine!

Regret doar c-am ratat spectacolele din prima zi, dar nici de întâmpinarea de la Grădina Alt 12 nu mă plâng. Taraful Marian Mexicanu’ la juma de m distanță, zâmbete și voie bună, puțini oameni cunoscuți și mulți alții zâmbitori. 

TNT e un proiect super mișto, după cum și numele îi zice, prilej de networking și expunere pentru tinerii artiști. Am văzut câteva tururi de forță de la facultățile de profil din țară, cu actori mișto de tot, dar fie c-am ajuns acolo după FITS, fie că pur și simplu nu mai rezist eu prea mult, tot ce trece peste 1h30 mă pierde (cât timp sunt un spectator de teatru ce doarme puțin și se veselește mult, chiar nu mai există loc de critică). Oricum pentru început de drum aș zice că e lux și sunt curioasă tare de parcursul acestor tineri din industrie. 

Altă treabă faină în TNT e faptul că lasă loc altor evenimente conexe din Craiova și vine cu recomandări care se petrec în afara festivalului (mai rar așa ceva). Și înțeleg c-au fost spectacole bune, jucate de tineri & foarte tineri. Eu din păcate n-am ajuns, dar au ajuns în ultima seară la mine câțiva liceeni de la Bacău ce veniseră cu un spectacol via Ideo Ideis (A.C.T. Bacău) – îndrăzneți, curioși și curajoși, au zis c-au spart gheața cu mine pe socializare și a fost tare fain să aflu cum jonglează ei și cu școala și cu teatrul. Doi dintre ei și-au dat bacul anul ăsta, luat cu brio, ceea ce mi-a amintit că în loc să-nvăț pentru restanțe mă relaxez la festivaluri de teatru prin țară. Ehh… heart gets what heart wants și la Craiova au fost bucurii din plin.

Cu toate astea, tot m-am trezit transpirată după ultima petrecere din festival, care s-a lungit cu un tur al locurilor de dans din oraș. Se făcea că era luni și eu eram la Muzeul de Artă din Craiova (ca regret că n-am ajuns tura asta), iar când mi s-a cerut biletul, din buzunar am scos remindere cu orarul examenelor. 

Long story short:

Dacă vrei un city break, renunță la zboruri și du-te până la Craiova. Ai de toate. Oameni calzi, hotărâți, direcți și cu un super simț al umorului. Parcuri de te pierzi prin ele. Un mix de conace și arhitectură socialistă în centrul orașului și niște grădini de vară cum rar vezi pe la noi. Sau deloc, cel puțin în Cluj.

Cât despre TNT, felicitări Bobi Pricop și echipei pentru acest proiect.

Mențiuni ultra-speciale merg către Monica Felea, care m-a purtat prin oraș, mi-a făcut un tur al teatrului în miez de noapte (thank God că n-am tras după mine planta din decorul polonezilor când m-am împrăștiat pe scenă), mi-a făcut cel mai intrigant ecuson din festival (doar cu nume, fără titlu/proiect) și m-a scos la mici + Ana Maria Cratiță, care mi-a dat traistă, dar nu mi-a dat plasă, fiind mereu on point și de ajutor. Drept pentru care, îi mulțumesc și lui Ștefan Baghiu cu care m-a pus în legătură pentru drumul spre Sibiu și lui Răzvan Dima cu care am explorat orașul ca niște turiști hipsteri și fără jenă, prin cartiere și colțuri umbroase, cu pereți de lecturat și mistere de descoperit la tot pasul.

Cât despre omuleții mulți și dragi din festival și nu numai, numai de bine, cam prea mulți să-i menționez aici, dar nu așa mulți încât să nu mă gândesc cu drag și dor la toți. 

P.S. – Ivan Vîrîpaev e o enigmă și mă bucur c-am avut ocazia să-l aud plutind prin mister. 

Diana Written by:

One Comment

  1. Matli
    July 10, 2023
    Reply

    Flyova rulz 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *