Vineri 18.04.08
The road to Cluj, the road to hell…
In sfarsit m-am hotarat sa merg. Sa iau Dacosul si sa nu cobor ca de obicei in Alba Iulia ci sa-mi prelungesc drumul pana la Cluj. Drumurile cu acest autocar imi pareau pana acum scurte si lipsite de intamplari. Nu tot timpul socializez cu persoana langa care stau, de data asta, chiar se merita. O cheama Oana si este din Arad, dar lucreaza in Cluj, unde a fost si studenta. In Sibiu a fost din datorie de serviciu, dar ii place foarte mult orasul.
Intamplari pe Dacos? Da, putin mai in fata, o tipa incearca sa evadeze de pe scaunul ei dar fara rezultat; omul de langa ea, putin afumat doarme ocupand spatiul de scapare. Pentru a-l trezi un ghiont nu e suficient si nimeni din zona nu indrazneste mai mult. Pana la urma soferul sparge gheata si captivul nostru scapa! Linistea se asterne iar, autocarul isi vede de drum pe soseaua prafuita, noi respiram usurate dupa fiecare depasire riscanta efectuata. Pe un loc apropiat de afla un specimen pe care-mi place sa-l numesc: “ţaţă”! O cocheta, foarte aranjata, ba chiar prea pentru un drum lung cu autocarul. Se tin lipite strans de ea: oglinda, rujul, bluza-nflorata, fond de ten, gene false si in special telefonul… de fapt, telefoanele. Nimic deranjant deocamdata, dar pe langa faptul ca pipitza noastra are 3 telefoane mai si vorbeste la toate… si cu sonor!!! Europa fm se aude tot mai incet, e eclipsata! Vorbeste pe rand la toate, mult, prost si degeaba, convorbiri presarate cu detalii de gradinita, pe care e inevitabil sa nu le auzi. Plus detalii: in timp ce vorbeste la telefon, domnisoara noastra se pipaie si se ridica sa danseze.
Si totusi, nu de asta spun „the road to hell“!
La iesire din Turda, autocarul se opreste. In fata lui, coloana de masini. Si mai in fata: masini de politie si salvari. Verdictul: grav accident de circulatie. Efect: se prelungeste drumul cu o ora jumatate. Stau si urmaresc linistita reactiile pasagerilor, unii se mira, altii incearca sa vada ce e de fapt, mai coboara la o tigara, isi anunta prietenii . Ţaţa n-are nicio treaba, vorbeste in continuare la telefon, spunand ca nu stie de ce … s-a oprit autocarul… Eh, la ce sa te-astepti. In timpul asta eu mi-as fi dorit sa fiu acolo, pentru scoop (exlusivitate)- asta e mintea unui jurnalist bolnav… in devenire! Si totusi ma sperie numarul ambulantelor ce vin. Intr-un final, pornim si zambetul se instaleaza iar pe fetele tampe.
Prima statie: OBSERVATOR/ Aici cobor!
Putin debusolata imi iau la revedere de la noua mea amica si plec pe strada lunga in cautarea colegilor mei. Nu dureaza mult pana dau de ei, traiasca tehnologia! Cunosc multi colegi ai colegilor, aflu nume, uit nume si privesc apoi spre luminile Clujului. Oboseala isi spune cuvantul iar dupa un suc intr-un barulet de langa camin aterizez la caminul unui alt coleg, unde dupa un film si-o pizza cu de toate (MORE) iau somn, somn de Cluj.
Sambata, 19.04.08
Centru universitar, nu gluma!
E dimineataa… o alba dimineata. Foame, mare foame. Destinatia: cantina studenteasca din Hasdeu. Tare curioasa sunt sa vad cum arata cantinele in Cluj. Si da… un gust amar imi lasa, nu pentru ca n-ar fi ok, din contra, indraznesc sa imi amintesc de cantina din Sb, dar nu poti compara un centru universitar cu wannabe. Pacat ca nu-mi place Clujul, poate dupa zilele astea se schimba ceva. Deci, frumos la cantina, mancare buna, preturi studentesti, la final burti pline si picioare pline de dureri gandindu-ne la drumul ce ne-asteapta.
Punct prieteniei virtuale!
Din 2006 vorbesc pe mess cu o tipa, Madalina(foto). Ne-am cunoscut pe un chat Vama Veche si de atunci am vorbit incontinuu, ne-am construit o relatie de prietenie destul de interesanta. Astazi insa, ne intalnim, o astept in fata la McDonalds, ma recunoaste, o recunosc, ciudata senzatia cand omul virtual apare in fata ta, prietenul virtual apare precum un strain… Sfioase, incepem sa povestim si nu ma pot abtine sa nu spun ca desi ne-am scris sute de randuri, suntem oarecum straine, desi stim multe una despre alta, realitatea se lupta cu virtualul, si dupa cum a spus ea, cuvintele raman undeva suspendate.
Gaudeamus din nou!
Targul de carte ce l-am vizitat cu mare placere in Sibiu, este acum la Cluj, ma bucur sa revad diversele edituri si de data asta imi si cumpar o carte, vanzatorul imi spune ca e un fel de biblie a jurnalistilor, nu cu asta m-a convins, dar orice legat de jurnalismul de investigatie imi capteaza atentia, de data asta mi-a captat si portofelul.
Lansare de carte, fara carte!
Madalina e din Baia Mare, studiaza psihologia la Cluj. Alex Porc(foto), un scriitor din acelasi oras isi lanseaza cartea intr-un barulet, INSOMNIA. Ajungem si noi pe acolo. Pe o masa, carti ale autorului, poezii si proza, le rasfoiesc… mai mult pagini goale. Ne asezam si asteptam… Omul de la editura, care trebuia sa vina cu cartile apare turmentat fara! Scriitorul ne lasa doua din cartile deja lansate, noi ii spunem ca vroiam sa vedem noua carte, el ne spune ca si el ar vrea… Aceasta a fost o lansare esuata de carte. Ciudat nume, Alex Porc, asa se face publicitatea, tinand cont ca numele lui real nu e asa animalic.
Dupa melci…
Melci la Cluuuj. Pe un gard vad agatati niste melci, langa ei altii, fascinante vietati, sperioase, lente si-asa mai departe. „Ne ingrijim de melci dar uitam de oameni”, spune Madalina dupa 15 minute de jucat cu melcii, apoi plecam. Ajungem la ea, ii cunosc colega de apartament, ma instalez, ma hranesc, apoi plecam grabite spre Casa de Cultura a Studentilor, unde studentii de la psihologie pregatesc o piesa de teatru. Piesa se numeste „Tu stii cum arata un bolnav mintal”, iar replicile, desi stangace (erau unguri, deh… ) te pun pe ganduri si-ti amintesc ca-n fiecare din noi exista putina schizofrenie. Dar totusi, oboseala adunata era sa ma faca sa adorm in timpul piesei de teatru.
Ziarista din mine in La Gazette!
Multe barulete si-n Cluj, unde altundeva sa se adune serile studentii? Dar unul mai potrivit pentru mine nici nu se gasea. Nume in domeniu, decor la fel (ziare lipite pe pereti), muzica buna, companie placuta (multi fosti colegi). Apoi din nou in apartamentul Madalinei care se ofera sa ma cazeze. Stam pana tarziu si povestim si astfel alarma de la 7 dimineata reuseste sa ma scoata din minti.
Duminica, 20.04.08
Long way home
Cu Paul, in gara. Nu doar cu Paul, ci si cu ochii mici, parul deformat, rucsacul greu si fara bani. Adormita cum sunt, uit ca am legitimatia de calatorie intr-un buzunar neinventat inca si platesc bilet intreg. Drumul spre Alba Iulia, scurt, intr-un vagon batran. Imi place sa scot capul pe geam cand merg cu trenul, imi place sa simt vantul prin par, sa vad verdele cum zboara, albastrul cum dispare, sinele cum curg sub ochii mei. Cand eram mica scoteam mainile pe geam si atingeam diverse crengi. Slava Domnului ca mainile au ramas cu mine! In autogara din Alba, un nou Dacos ma asteapta, dar il tradez, m-a suparat spre Cluj. Un alt autocar merge spre Sibiu si are in avantaj si un tarif mai studentesc. Si gata, inapoi la Sibiu unde ma asteapta odihna si spre seara o amuzanta piesa de teatru. Ah, ma voi intoarce la Cluj, colegii mi-au promis ca ma vor duce la o seara retro, n-as putea sa ratez!
Be First to Comment