Zile împuțit de călduroase la final de august Când te-ntorci…
Category: uncategorized
Un cuvânt și-o stare ce mă urmăresc de ceva vreme. Temporalitate. Provine dintr-un cuvânt ce uneori mă sperie și alteori mă bucură, dar nu despre ticăitul suveran al fundalului vreau să scriu. Ci despre felul meu temporar de a fi, accentuat în ultima perioadă.
Schimb a patra locuință temporară într-un singur an, în al patrulea oraș temporar de pe lista urbelor prin care am trecut cu gândul de-a nu fi doar o fugară temporară. Nume de străzi, stații de bus, trasee, scurtături, rămân toate înfundate în bagajul unor locuri poate în curând uitate.
Oamenii, uamenii, prietenii, simplele cunoștințe devin temporare, firesc. Dacă nu se schimbă în totalitate, precum susțin că le imposibil să o facă de unii singuri, apar alți oameni, distanțe, interpretări și întâmplări care să le schimbe traiectoria în relații.
Sentimentele sunt și ele trecute, în foarte mare parte, la categoria temporare. Stările care mă și ne încearcă se schimbă, iar ăsta nu-i un lucru rău. Ranchiuna, supărarea, durerea, astenia, bucuria, nervii, tăcerea, pasiunea se amplifică și scad tocmai prin calitatea lor de a fi temporare și mai ales, atunci când surprind. Eu și tu, suntem temporari, e cert. Zbuciumul de aici e temporar și el, vasul ciobit de pe malul râului la fel, dar nu vreau să m-arunc în filosofii temporare.
Nu toată lumea adoră teatrul, mulți preferă filmele, că le pot urmări și acasă, în liniște. Mie îmi place să merg la teatru, la Sibiu mergeam și când nu era festival. Dar în perioada FITS, sibienii și cei ce vin în acest oraș, nu au parte numai de teatru. Radu Afrim spunea în urmă cu vreo doi ani că Sibiul este un fel de Rio pe perioada festivalului. Nu un Rio simplu, ci unul în straie de carnaval.
Adevărul e că centrul Sibiului e invadat de spectacole de stradă care te trimit într-un alt tărâm. Ai ce vedea toată ziua și orice om cu orice gust va fi încântat. Perioada 27 mai – 5 iunie nu este una de petrecut în casă, fie caniculă sau ploaie.De asemenea, organizatorii sunt tot mai neconvenționali, precum și spațiile pe care le aleg pentru spectacole. De la clasicele săli de teatru, la halele uzinelor cu care ne-au obișnuit, tramvaiul Popescu, cluburi, scene în aer liber (cu concerte, da), parcări, supermarketuri, librării… cam peste tot dai de suflarea teatrului din toată lumea.
Am aflat de la Ruxa câteva curiozități despre FITS!
Ar fi afișul pe care vi l-am arătat deja de ieri, un fel de afișul afișelor, cel ce le grupează pe toate, începând cu 1994.
Un alt lucru interesant ce a venit pe căi virtuale este reprezentat de mesajul transmis de fiecare ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, începând cu 1995. Acestea sunt: