Gata, e oficial, s-a lansat și site-ul! De Prbeta.ro vorbesc.…
Category: uncategorized
A trecut ceva timp de când nu mi-am mai aruncat grijile departe şi de când nu m-am mai afundat între două coperte. „Darul unei zile” a fost într-adevăr darul zilei mele de naştere venit cu o neînsemnată întârziere de câteva luni din partea unei prietene cu care mă văd prea rar.
Cartea asta, venită după săptămâni bune în care am lecturat numai .pdf-uri cu frânturi despre new media şi altele, mi-a făcut ziua mai bună. E cu-adevărat darul unei zile, al acelei zile în care o iei în mână şi n-o mai laşi până la ultimele rânduri. E o carte scurtă, uşoară, numai bună de citit pe drum şi poate foarte bine să-ţi amintească ce dor ţi-a fost să citeşti şi cât de mult te relaxază „sportul” ăsta. Dacă atunci când vrei să citeşti o carte nu eşti hotărât şi pregătit să laşi toate grijile de zi cu zi deoparte, cartea asta te eliberează pentru ceva timp de toate gândurile şi te trimite direct în zona copilăriei şi adolescenţei. Pentru că în paginile scrise de Anna Gavalda nu poţi decât să te regăseşti. Şi să râzi. Când ruşinat, când în hohote.
Patru fraţi regăsiţi te poartă prin copilărie şi nebunia oferită de libertate. Garance, Simon şi Lola fug de la o nuntă de familie la fratele lor mai mic, Vincent, care locuieşte într-un castel. Jumătate din carte e drumul până la el presărat cu replicile acide dintre Garance şi cumnata ei, soţia lui Simon, dar şi cu amintiri voioase despre copilăria celor patru fraţi. Cu mare drag am citit comparaţiile dintre Garance şi sora ei mai mare Lola, văzute prin ochii celei dintâi.
Ne trezim de multe ori cu ele în gură. Nu vreau să-mi încep textul sub forma unei ghicitori cu tentă pornografică, am să spun de la bun început că este vorba de seminţe (oops, mi-a intrat deja o coajă între taste) sau, ca să le dau un nume mai digerabil: bomboane agricole.
S-a înţeles deja că scriu această postare ronţăind câteva astfel de bomboane sărate. Şi poate nu sunt singura care ronţăie seminţe chiar acum, pe un amic l-am speriat, întrebându-l pe căi virtuale de ce ronţăie seminţe (în general), în timp ce el chiar scuipa nişte coji.
Le consumăm. Prăjite, neprăjite, direct de la sursă, proaspete, uneori necoapte sau din pungă.
Poate acum, de sărbători, numărul celor care bagă astfel de uleioase e mai scăzut, ele fiind înlocuite cu sărăţele, covrigei şi alte mărunţişuri de sezon.