Am fost luna trecută la Timișoara și m-a cazat o prietenă. Una deloc pisicoasă, însă teribil îndrăgostită de motanul ei, Lipton.
Lipton e un motan negru strălucitor, are câteva luni și e agitat cât cuprinde. Mie nu-mi plac pisicile, una singură mi-e dragă, pe numele-i Dovlecel și botezat “Toate cele” într-o stare de nestare. De Dovlecel îmi place pentru că e un fel de mâță-câine, foarte prietenoasă, multicoloră și tot mai grăsună. Și pentru că stă undeva unde nu se doarme, ceea ce mi se pare suficient de decent.
Să revenim la Lipton. De când m-a văzut, s-a comportat exact ca o femeie pe care n-o vrei și încerci să n-o vezi nici măcar cu coada ochiului. L-am ignorat cu toate forțele, deși dacă-i produceam o tură de tors scăpam fără sechele, dar nici nu mai scriam postarea asta. Observând că nici prin cele mai ascunse gânduri nu-mi trece să îi acord atenția tânjită, mi-a dat târcoale într-una. Din partea mea, ignore în continuare. Și nici nu îndrăzneam să-mi cațăr privirea în ochii-i struguri ca ai stăpânei.
O vreme am și uitat de el, ca de o femeie nebună ce mai ia o pauză. Și, în relaxarea totală, îmi înfige o, să-i spunem, gheruță în degetul mic de la piciorul drept. “Ai șosete nu-mai-știu-ce culoare și le vede nu-știu cum”, zice cea care îndrăznește să doarmă cu motanul în pat. Ok! Trec liniștită peste, Lipton nu. Din contră, nu știu cum reușește și mi se agață cu avânt de ceafă. Stop cardiac milimetric! Apoi târcoale și iar târcoale. “Dă-i una!”, îmi zice stăpâna mâței cu milă-n glas. Zis și făcut, numai că eram atentă la monitor și i-am mutat o palmă peste bot. N-am dat tare, dar m-a durut și pe mine.
Ca o femeie nebăgată-n seamă, Lipton se întoarce, mă mângâie ușor cu coada și mi se cațără pe picioare, de data asta cu ghearele incredibil de lungi și ascuțite. Apuc mâța, de data asta, de unde trebuie, de unde îl ducea mama lui când era mic, și o pasez în alunecare pe gresie.
Ăsta a fost Lipton pe timp de zi, motanul care doarme lângă sau pe calorifer în bucătărie, lângă ușa de la intrare când e singur acasă și face ravagii când toți dorm. Ei bine, pe timp de noapte, Lipton nu mai doarme la picioarele stăpânei sau în spatele laptop-ului la căldură, ca de obicei. Nu, de data asta Lipton simte un intrus în pat. Intrus care în miez de noapte, alunecând prin vise ca pe niște șine, se trezește buimac cu toată mâța pe cap care nu făcea altceva decât să-l spele. Adică pe mine. Sar din pat, sare și mâța. Înjur în șoaptă și-apoi în gând, apoi mă scufund sub pătură. Cu greu, mă liniștesc și eventual adorm. Dar nu trec cinci minute și direct de noptieră ca de pe o trambulină ce tremură, Lipton cel voinic îmi sare în cap. Nu doar o dată. Adoarme apoi, destul de târziu, undeva pe la picioare.
Mai are rost să spun că m-am trezit tremurând, cu extra-sechele și că nu mai vreau să dorm niciodată cu ceva felină-n pat? Fotografiile cu Lipton sunt făcute de Doina (farasfere.wordpress.com), căci eu, deși cu aparatul după mine, am ignorat puternic pisoiul turbat.
Tot din partea Doinei:
9 Comments