Mi-a pus Richie o leapșă în cârcă. Una ce vine din plaiuri bănățene. Despre vicii. Acuma, că tot se spune că orice lucrare pe o anumită temă care începe cu definiția cuvântului cheie, n-are șanse de reușită, n-am să încep așa, însă recunosc că primul lucru venit în minte, încă de când am văzut cum zboară leapșa asta pe bloguri, a fost să caut în Dex cuvântul, nu că mi-ar fi necunoscut, dar să-mi împrospătez memoria.
Pornirea asta înspre rău, a fost încadrată de majoritatea în deliciile de zi cu zi: cafea, țigări, alcool etc. Lucruri din care gustăm cu toții mai mult sau mai puțin. Eu am să-mi las dezvelite, însă, niște vicii ale spiritului, lucruri obsedante care nu duc la foarte mult bine.
Paranoia is my middle name. Mă confrunt cu paranoia în stadiul cronic încă dinainte de a-i cunoaște toate sensurile. De ce o port încă alături, chiar de-i știu durerile, înțepăturile și dezavantajele aduse? Pentru că de foarte multe ori m-a ferit de belele și de cele mai multe ori s-a dovedit a fi instinct și nu paranoia. Dar am făcut din asta o obsesie. Pe lângă folosirea ei pe post de carapace. De aici și celelalte, să le zicem vicii: interpretări și meta-interpretări, metafore nedeslușite decât de mine și uneori neînțelese nici de mine, nevoia turbată de explicații pentru orice mărunțiș, chiar și în cazurile în care lucrurile ar trebui să curgă de la sine. Dubii, indoieli, dreptate numai pe o parte, știu eu cum e mai bine și hop: dureri. Asta e o pornire care-mi face rău. Se cheamă paranoia și într-o zi am să scriu o carte cu soundtrack despre subiect.
2 Comments