Category: de’ale cugetului

December 29, 2017 / / de'ale cugetului
December 19, 2016 / / crize
March 15, 2015 / / de'ale cugetului
November 29, 2014 / / crize

Am abandonat ozeneul virtual pentru o vreme, îndelungată ce-i drept, dar nu şi nava. Şi…

March 12, 2014 / / de'ale cugetului
February 24, 2014 / / de'ale cugetului
February 12, 2014 / / de'ale cugetului
January 27, 2014 / / de'ale cugetului
January 21, 2014 / / daydreaming
August 21, 2013 / / de'ale cugetului

Prima dată când am auzit de FânFest habar n-aveam ce se întâmplă pe lumea asta şi de ce la câţiva km de mine sunt nişte concerte mult mai de ascultat decât ultimul văzut prin zonă (Talisman la zilele oraşului). Era plin de afişe cu-o moimă – am aflat apoi că aşa îi zice – colorată şi aparent revoltată. De ce? Ce auzisem ca semi-zvon pe atunci era că bunica unei prietene şi-a vândut casa de la Roşia Montană cu 1 miliard şi că toţi vor face asta că acolo se va săpa după aur şi cam atât. Mi se părea macabru de pe-atunci, dar nu înţelegeam mai mult decât că vom merge la ceva concerte faine cu nişte prieteni cu maşina. Şi-am fost, şi-am urcat mult şi nu înţelegeam corturile din zonă şi nici chipurile oamenilor şi poate nu eram singura. Tristeţea e că am plecat de acolo cu cea mai penibilă şi ultra-naivă grijă: că şoferul nostru o să fie oprit la filtre la întoarcere şi se pupase franţuzeşte înainte cu prietena lui care băuse  o bere. Da, am stat doar o seară şi da, eram în perioada preadolescentă, deci nu prea întâmpinasem probleme mai mari decât alea de matematică sau ceva îndrăgosteală eşuată. Şi, ca să vă conving, vă mai spun că era vorba chiar de prima ediţie. Eram praf.

fanfest1
sursa foto: .facebook.com

Tura următoare am ajuns ca din plop la FânFest. Cu un cuplu de căsătoriţi care-şi sărbătoreau o zi specială, dar prieteni fiind şi eu prin depresii călătoare, m-au luat cu ei să mă bucur de brazi, şi cătină, şi dealuri, şi vaci, şi somn în cort în trei. Şi cam asta a fost, m-am bucurat de Tăul dintre Brazi, că prin zonă era scena. Am rămas mirată să văd mult mai puţină lume ca la prima ediţie, deşi trecuseră ani buni. Aşa mi-am dat seama că atunci nu am fost singurul naiv aterizat la un concert Paraziţii. În 2011 abia am aflat cine e Eugen David, că am dormit la el în curte. Şi am văzut Noul Eldorado, şi m-au durut nişte cuvinte ale unei tanti: liniştea sufletească e cea mai importantă. Şi-am făcut poate cele mai frumoase fotografii cu natură moartă, dar care părea că învie odată cu băgarea în seamă. Aşa s-a şters un fir de praf.

mai multe: dianacampean.ro
mai multe: dianacampean.ro


Am plecat încărcată de gânduri, iar după un an m-am întors bucuroasă, pe-un motor pe post de copilot, cu speranţe de implicare. Mi-au fost retezate. M-a mâncat şi m-a măcinat grupul cu care-am fost, că am ratat şi concerte şi protest şi teatru şi conferinţe. Şi-au mai pus şi cireaşa pe balegă când s-au sustras de la plata cazării, deşi se cam ştie că banii ăia sunt pentru oamenii din Roşia care au o tărie de caracter care ne-ar îmbăta instant şi că trăiesc majoritatea din pasiuni şi alte cele ale muntelui. Au pus alţii praf pe mine.

mai multe: facebook.com
FânFest 2012 – mai multe: facebook.com

Am urmărit apoi cu atenţie protestele, mesajele, gândurile şi diversele argumente. Mi-s dragi munţii, c-am crescut între ei, iar Roşia Montană nu e tocmai cea mai turistică zonă de vizitat în ţara asta, dar cu siguranţă nu-ţi mai vine să pleci de acolo după câteva zile şi speri s-o găseşti la fel la întoarcere. Argumentul meu e simplu. M-am născut şi am crescut într-un oraş cu muuultă poluare şi ştiu prea bine cum e să-ţi afecteze asta sănătatea. Şi dacă e să ne gândim la vreun viitor, oricât de bătrâneşte ar suna, sănătatea e viitorul. Degeaba purtăm lanţuri de aur şubreziţi şi ne minţim că asigurăm viitorul copiilor noştri. Vrea cineva bani pt medicamente şi lacrimi în faţa pădurilor?

Cu gânduri de explorat, plimbat şi aflat cât mai multe, am mers şi anul ăsta la FânFest. Mai mulţi oameni ca până acum, mai entuziasmaţi parcă şi mai grăbiţi. Workshop-uri, discuţii, filme, teatru, cărţi şi muzică. Am prins un film mut, dar a devenit repede şi orb şi surd, când m-am prins în nişte discuţii cu un om de acasă. Apoi m-am bucurat de muzica, care-n prima seară suna într-un fel de-ţi venea să plimbi stelele pe cer. Şi de linişte. Mai puţin la FânFest Lounge, unde simţeam cum pierd timpul. Aşa că mi l-am uns cu o felie de pâine cu untură şi ceapă, în căutarea ratată a ceva vegetal.

A doua zi, recunosc, aşteptam cu nerăbdare să aud cum sună Travka la munte (Travka la mare, dacă tot am adormit aproape de nişte folkişti veseli), dar mi-am umplut timpul pe la nişte conferinţe despre presa independentă. I-am ascultat pe cei de la ActiveWatch, Casa Jurnalistului şi VICE, oameni care se străduiesc să meargă pe firul jurnalismului de care de mult timp am impresia că se zbate să supravieţuiască. Şi cu zbateri o fac şi ei, dar cu pasiune şi tărie, comparabilă cu-a roşienilor care nu pleacă de-acolo.

libertatea presei