Am abandonat ozeneul virtual pentru o vreme, îndelungată ce-i drept, dar nu şi nava. Şi nu mi-e tocmai bine, pentru că din şi dinspre suflet, cât o mai fi rămas din el, n-am mai reuşit să scriu mai multe, decât poate vreun amărât de status pe facebook şi ală nici măcar despre politică, că tot se poartă (scuzaţi cacofonia, dar fiindcă-i scrisă, n-o scuzaţi, că e doar a voastră, la lectură… şi oricum, am pus virgulă, deci trece… măcar cu vederea).
De ceva vreme, din primăvară cum ar veni, m-am pierdut într-un cântec şi deşi, de multe ori îmi rămân melodii pe repeat, de asta nu mai scap de multă vreme, dar sper ca 2015-le să mă vindece. Lucru ăsta-mi aminteşte că într-o vreme obişnuiam să trec aici, pe curat, recomandări muzicale, cinefile, lirice şi fotografice. Am uitat şi asta, chiar dacă am tot descoperit lucruri între timp. Le ţin ascunse, dar sper că hibernarea ce se anunţă să fie productivă şi să mă lase să le public. Sau mai bine zis, să-mi treacă lenea din falange şi să crească self esteem-ul tastelor.
Cât despre expunerea ce mi-o permiteam cu ani în urmă, acum mă ruşinez şi când îmi văd vechile tweet-uri, statusuri, check-in-uri şi mai ales postări. Cu toate astea, altceva decât curaj nu aveam cât timp îmi postam toate slăbiciunile. Acum petrec atât de mult timp la editat, încât nu mai scriu nimic. Nu ştiu dacă nesiguranţa asta e semn de maturitate, oricât de mult m-am distanţat de miserupismul copilăriei, dar cert e că acolo-mi era mai bine şi acolo vreau să mă întorc.
Revenind la titlu, ştiu că prea puţini mă mai urmăriţi de când am început să postez tot mai rar şi atunci de la nişte festivaluri la care nu ajungeţi toţi, dar dacă cumva n-aţi dispărut toţi cei 4 cititori de aici, să ştiţi că o să revin. Se anunţă aşa ger, încât nu-mi rămâne altceva decât să mă încălzesc pe adevărata mea planetă, aici.
La (ne)bună recitire, sper!
Be First to Comment