*articol cvasi-pişcotar
Jack Daniel’s a ajuns zilele trecute şi prin spaţiu, la mine adică. Îşi aniversează ziua toată luna, pentru că nu se mai ştie data exactă. Am înţeles că nici nu ai nevoie de tort pentru asta, doar de o sticlă de-a domnului… Jack şi o lumânare pe post de dop (în forme diverse ori perverse, mai bine spus), să ai în ce sufla la miezul nopţii… în fiecare noapte de septembrie.
Eu nu prea mă dau în vânt după pişcoturi, dar nici ele după mine. Nu mă prind că trebuie să fac poză şi să pun bucuroasă pe Facebook şi alte reţele când primesc ceva, dacă primesc. Mă prind doar că dacă mă tentează şi-i pe gustul meu evenimentul, o să fiu acolo şi mai departe mai vedem.
S-o spun p-aia dreaptă, la cât de vizitat mi-e blogul, mai puţin în perioadele de festivaluri culturale ori muzicale când sunt mai activă, mai degrabă povestesc unor amici cum a fost unde am fost, şi află mai multă lume. Dar chiar şi aşa, cumva, m-am regăsit şi eu pe lista bloggerilor invitaţi la petrecerea aniversară Jack Daniel’s de la Cluj. Aşa că m-am gândit că la a 164-a aniversare s-a gândit să ajungă şi în spaţiu. Altfel nu-mi explic.
Anyway, sâmbătă seara am primit un telefon, pentru că mailul n-a ajuns, prin care am fost invitată la Casa Boema la party-ul pentru domnul Jack (adresare care a devenit lait motivul serii). Mi-am luat un prieten şi-am ajuns în locul unde m-aşteptam să văd puhoi de lume ameţită, dar cu stil. Era destul de pustiu iniţial ori lumea se ascundea. Am fost apoi conduşi către locul bloggerilor, unde mai era doar unul. După o vreme… şi nişte Jack, că doar ce altceva să bei, am observat că stăm chiar lângă artişti. Wow!
Cu ocazia asta, gurile de Jack stropit cu cola, energizant sau ceva limonadă (bună combinaţie!) s-au transformat în adevărate madlene şi-am început să-mi retrăiesc copilăria muzicală:
* Keo cântând “mă simt captiv într-un spaţiu ciudat” m-a dus cu gândul la tipul de la Megastar care cânta “mă simt ciudat într-un spaţiu captiv” în faţa juriului din care făcea parte şi Adi Despot, care era şi acum în zonă… normal, nu m-am putut abţine să nu-i spun ce îmi răsare în cap şi cu greu să-i zmulg un zâmbet. Mai târziu i-am cerut o apă de la masa lor, după care, mai încolo l-am întrebat de ceva tip dacă “a fost şi el ceva artist mai demult”, băgându-i involuntar pe toţi într-o oală veche şi mi-a zis că au fost colegi la “Şcoala Vedetelor”. Întrebarea e: câte interacţiuni am avut cu Adi Despot? Exact! 😀
* Alina Jais cu Raoul cântând Ridică-te şi hai mai aproape sau ceva în genul, melodie pe care m-am ridicat, că nu degeaba am tot fredonat-o acasă înainte de party.
* Artanu.. care înainte de incursiunea muzicală în trecut a cântat cu Jais “Hit the Road Jack” pentru că Jack, apoi toate fetele au fost model. Apoi “Perfect”, cântată imperfect, cu ragete şi totuşi, urlete din public.
* Am rămas cu întrebarea fără răspuns: Ce făcea tipul ala chel de la Cassa Loco pe acolo dacă nu a cântat nimic?
Bun. Între timp se întorsese şi celălalt coleg blogger de la masa de black jack unde a stat cu încăpăţânare până a câştigat un tricou. Am vizitat şi eu locul cu trei jetoane în mână, mi-am dat seama după o vreme că e un fel de 21 şi pe când să intru în joc, dealer-ul m-a întrebat de vreo 3 ori dacă sunt sigură că vreau să joc şi singura explicaţie din capu-mi era că e aşa mişto că s-ar putea să-mi vând de prin casă chestii ca să tot joc şi cum nu am prea multe de vânzare, am l-am părăsit după o rundă pe Jack cel negru pentru cel maro ce mă aştepta liniştit în pahar.
Ajunsă la fundul paharului şi la capăt de poveste, n-a fost o seară greşită, dar nici una la care aş ajunge în mod obişnuit. Mă bucur că l-am putut celebra în felul meu pe omul ăsta şi chiar dacă nu sunt adepta whiskey-ului, trebuie să recunosc că-n combinaţii potrivite e bun şi te ţine mai mult în priză decât nişte beri ieftine şi plictisite.
One Comment