Ieri am ieşit pe geam, pe acoperiş cum ar veni şi am simţit o adiere cu miros de mare. Mi-am frecat ochii şi m-am trezit. Am mai simţit mirosul ăsta intr-o iarnă când urcam pe munte.
Dubios cum te năpădesc unele mirosuri, oarecum nepotrivite cadrului, când nici nu te-aştepţi. Vin de printre gânduri, amintiri şi doruri. O prietenă îmi spunea în facultate că mirosul fularului meu îi aminteşte de bunica ei. Nu c-ar fi fost fularul vechi, dar mirosul a venit pe altă cale.
Unora le place mirosul de ceapă călită, probabil de foame, altora cel de parfum cu fum, din amintirea vreunui party anume. Toate se-adună în parfumul vieţii, oricât de primăvară cu flori resuscitate ar fi. Parfumul venit de la distanţă sau lăsat în urmă mă sperie. E previzibil.
Viaţa mea miroase acum a lucrurile de care sunt departe, de la mare, la mama, la vacanţă, un concert şi iarbă verde. Mirosul de acum mi-l voi aminti probabil altădată.
Foto: Diana Câmpean
Articol publicat în Revista Bulevard
Be First to Comment