Mai citește cineva bloguri zilele astea, sau doar fake news…
Category: internetice
Pentru că e păcat şi… recunosc, mi-e şi ruşine să las să treacă luna aprilie fără vreun rând din spaţiu, pe final de lună, la Cluj s-a petrecut ceva ce nu poate să nu fie menţionat şi aici. E vorba de al şaselea eveniment on/off organizat de bloggerii de la tvdece.ro, care a crescut cât altele în zece sau mai bine. S-a transformat într-o adevărată conferinţă, ce m-a răpit o zi întreagă.
Totul a început cu revederea multor oameni cunoscuţi pe calea blogului şi o cafea numai bună de deşteptat mintea. Apoi, Dragoş Alexa a desfiinţat cumva teoria triburilor, tema centrală a evenimentului, contestând eticheta de trib ca element inovativ. “Toţi, prin faptul că respirăm aer, suntem parte dintr-un trib”, zis-a el că zise cineva. Acum, fiecare cu tribul lui…
De la trib la nişă, doar un pas oblic a fost făcut, c-a urmat Chinezu care e foarte încrezător în blogurile de nişă şi chiar are el mai multe proiecte prin care arată asta. Ne-a vorbit, printre altele, despre blogurile mici care o dau în bară, despre scriiturile lungi, cu font roşu pe fundal negru, care pot spune ele ceva şi poate chiar într-un stil plăcut, dar care nu vor atrage ochii împrăştiaţi în zig-zag ai utilizatorilor de interneţi.
Anca Şerban, pe care m-am bucurat s-o văd în postura de speaker, ne-a povestit puţin despre bunele maniere în mediul online. Informaţii interesante, poate pe alocuri prea rigide, aş zice, că dacă stai să iei în considerare şi cele mai îndepărtate şi de neaşteptat efecte atunci când faci o glumă pe internet, wall-ul de pe facebook, de pildă, s-ar putea transforma într-un zid alb, plat, neprietenos. Oricum, a fost amuzant să aud un telefon sunând chiar în timpul prezentării despre bune maniere. Dar… nu-i bai, doar Anca vorbea de mediul online!
În tura doi de povestit onlinerisme, după o pauză şi alte regăsiri printre cei prezenţi, s-a dat startul discuţiilor despre blogurile de nişă.
Nu ştiam mare lucru despre Teo’s Kitchen, recunosc, dar tot traseul şi povestea ce se rezumă în “am ales un blog de nişă pentru că trebuia să mănânc”, m-a cucerit. Adică cel mai cel blog culinar de acum… a început prin 2007 pe blogspot cu Celine Dion pe fundal. Teo mi-a confirmat şi faptul că nu numai dragostea trece prin stomac, ci şi povestea, reţetele prinse de poveştile din viaţa ei fiind cele care dau clasă celor care au câteva rânduri rigide şi cele mai deselerate fotografii.
Să nu mă lungesc foarte tare, voi puncta pe scurt ce m-a mai bucurat vineri la Casinoul din Parcul Central.
Cumva s-a făcut, nu întâmplător, să ajung exact la brand-urile despre care, spre rușinea mea, nu știam nimic: Electrogrup, Arobs și Liliac. Bine, nici despre lumânărese nu auzisem, dar m-am bucurat de o scurtă vizită la ele, în micul colț colorat și în viitor parfumat, de lumânări decorate cu pricepere, răbdare și inspirație.
Cât de important e Farmec pentru Cluj și nu numai, am avut ocazia să aflu în plimbarea cu bloggerițele fermecate, anul trecut, la Sighișoara, deși o vizită la sediul lor te învață și surprinde mult mai mult, din cele discutate cu cei care au reușit să ajungă în vizită la doamna Jofi (Sofia Irimie, șef departament cercetare Farmec).
Dar nu voi scrie despre brandurile pe care nu am reușit să le vizitez.
Astfel, am aterizat alături de clujenii cu blog și bloggerii invitați din alte orașe, Cluj Brands Tour, exact când se pregăteau de plecare de la Grădina Botanică spre Câmpia Turzii, unde nu știam prea bine ce ne așteaptă, ci doar că ne plouă. Surâsul evenimentului nu s-a speriat de ploaie, a tremurat ușor, dar ambiția și curiozitatea au fost cu atât mai mari, cu cât la fiecare pas pe parcursul vizitelor la companii, pe bloggeri îi aștepta câte o provocare, o surpriză, niște oameni pregătiți, gata să le răspundă la orice întrebare.
Electrogrup: “Facem lucrurile inginerește”
Prima mea zi de descoperit companii clujene (adică joi, dar evenimentul te fură, așa explic întârzierea) a început la în parcul fotovoltaic construit de cei de la Electrogrup la Câmpia Turzii (asta ne aștepta acolo).
Acum, prea ocupată să mă strecor printre stropii de ploaie și, recunosc, cam pe lângă subiectul prezentat, am auzit prea mulți termeni de neînțeles și am priceput ceva destul de previzibil, că e o investiție foarte bună asta cu energia solară, căci chiar și pe timp ploios, lumina, câtă e ea, reușește să încarce panourile (ceva proces chimic, nu știu ce celule, o extorsiune… într-o apă).
Mie mi-e tare drag Sibiul, se ştie deja. Ce nu mi-a plăcut, cât am fost acolo, a fost faptul că nu prea se întâlneau bloggerii, iar când se vedeau nu eram eu în oraş. Abia după ce am plecat au început să facă diverse întâlniri mai dese, tematice. Fireşte, le-am apreciat, dar de la distanţă. Au fost drăguţi şi mi-au dat şi mie câte un mail, însă a trebuit să le cam ignor, căci nu puteam ajunge nicicum.
Mă bucur în continuare să văd cum creşte blogosfera în oraşul unde am început să scriu serios pe un blog (dincolo de tentativele cu yahoo360degrade din liceu), locul unde am fost blogger şi mai serios, acreditat la Festivalul de Teatru etcetera.
Cel mai recent mail primit de la blogosfera sibiană n-a putut fi ignorat.
Aşadar, mare atenţie, mare! Mâine la Sibiu se întâmplă următoarele:
Tag the Flag – adică un mod inedit de turism la Sibiu
Trei bloggeri sibieni, împreună cu Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS) şi a Primăria Municipiului Sibiu (mă bucur să văd primăriile tot mai implicate în iniţiativele care chiar merită!), organizează un concurs prin care se doreşte identificarea, dar şi promovarea prin intermediul Internetului a locurilor şi evenimentelor nu foarte cunoscute din Sibiu.