Tag: oameni

Îmi place uneori să mă pierd prin mulțime. Să stau pitită într-un colț cu vizibilitate maximă și să observ cum roiește lumea în jur. Să mă joc cu culorile de pe hainele lor și cu gesturile ce le trădează trăirile. Să observ și să descriu ce-mi văd ochii alături de ce feste îi place imaginației mele să-mi mai joace.

Și pentru că tot mi-e drag să observ și să descriu ce prin față mi se năzare, de ce n-aș începe o sesiune de postări pornite din ceea ce-mi stârnesc necunoscuții în călătoria lor?

 Astăzi, într-o cafenea din Cluj, m-am așezat la o masă cu formă de ușă cu gândul de a lucra ceva. După ce mi-am terminat treaba, dar nu și berea neagră care parcă trăgea de mine s-o sorb mai rapid, am început să-mi arunc privirea în încăpere. Și-am început să povestesc și nu în van, căci tare drag mi-e când oamenii sunt dispuși să-mi citească aberațiile.

START

– Mergem mâine la o expoziție? E și o degustare de vinuri, ne cherchelim! “E degustare, tu ce crezi? O guriță, cât să sorbim”, îmi răspunde o prietenă.

– O să le zic că nu simt niciun gust și că trebuie să mai încerc. Sau că nu știu să degust și să mă învețe. Și că repetiția e mama învățării.

La masă cu mine stau unii care au ceva ședință. E un tip, cred că-i ceva șef, le zice cum să lucreze. Și eu butonez în capu’ mesei ca o “boasă”.

La masa de alături, chiar lângă pian, sunt doi ciudați, la prima vedere. O tipă foarte creață cu o tonă de păr și o fustă galbenă cu buline negre. Și un mustăcios sexi neglijent. Beau bere la halbă, ea se joacă cu zulufii și-l privește cu jind. El ține strâns halba, pot vedea cum îi zvâcnesc venele.

Tocmai a trecut un tip la sacou de catifea. Era să scriu sacou de cafenea. Înalt, lat în umeri, cu ochelari, postură business, mergea grăbit spre baie să-și golească vezica de intelectual. Și geniile urinează, nu-i așa?