Îmi place uneori să mă pierd prin mulțime. Să stau pitită într-un colț cu vizibilitate maximă și să observ cum roiește lumea în jur. Să mă joc cu culorile de pe hainele lor și cu gesturile ce le trădează trăirile. Să observ și să descriu ce-mi văd ochii alături de ce feste îi place imaginației mele să-mi mai joace.
Și pentru că tot mi-e drag să observ și să descriu ce prin față mi se năzare, de ce n-aș începe o sesiune de postări pornite din ceea ce-mi stârnesc necunoscuții în călătoria lor?
Astăzi, într-o cafenea din Cluj, m-am așezat la o masă cu formă de ușă cu gândul de a lucra ceva. După ce mi-am terminat treaba, dar nu și berea neagră care parcă trăgea de mine s-o sorb mai rapid, am început să-mi arunc privirea în încăpere. Și-am început să povestesc și nu în van, căci tare drag mi-e când oamenii sunt dispuși să-mi citească aberațiile.
START
– Mergem mâine la o expoziție? E și o degustare de vinuri, ne cherchelim! “E degustare, tu ce crezi? O guriță, cât să sorbim”, îmi răspunde o prietenă.
– O să le zic că nu simt niciun gust și că trebuie să mai încerc. Sau că nu știu să degust și să mă învețe. Și că repetiția e mama învățării.
La masă cu mine stau unii care au ceva ședință. E un tip, cred că-i ceva șef, le zice cum să lucreze. Și eu butonez în capu’ mesei ca o “boasă”.
La masa de alături, chiar lângă pian, sunt doi ciudați, la prima vedere. O tipă foarte creață cu o tonă de păr și o fustă galbenă cu buline negre. Și un mustăcios sexi neglijent. Beau bere la halbă, ea se joacă cu zulufii și-l privește cu jind. El ține strâns halba, pot vedea cum îi zvâcnesc venele.
Tocmai a trecut un tip la sacou de catifea. Era să scriu sacou de cafenea. Înalt, lat în umeri, cu ochelari, postură business, mergea grăbit spre baie să-și golească vezica de intelectual. Și geniile urinează, nu-i așa?
Au mai venit două gagici la ședință, nu știu unde o să-și pună posterioarele, că eu nu mă mut încă de-aici, mai am două guri și jumătate de bere.
Bun, să revenim la ciudații de alături. S-au apropiat nițel, el își trece grăbit mâna prin părul deja vâlvoi, ea îl atinge elegant, îi aranjează pseudo-frizura într-un mod, aș zice, foarte erotic. Tipa se uită la oamenii care trec sorbindu-și buzele, are niște sprâncene pensate cam diavolesc, o figură care te sparge cu o singură privire. Bate în masă cu degetele pe ritmul muzicii. Nu știu exact cine cântă, dar parcă și mie îmi vine, nu să bat în masă, ci chiar să dansez.
Un tip de la masa la care stau, pletos, bărbos, dar deloc încrezător, își așteaptă cam de 20 de minute cafeaua, bate și el în masă, evident, dar deloc pe ritm.
Una dintre tipe are o coaufura gen maimuțică și zâmbește nonstop. Se uită minunată la agenda colegei sale de parcă ar fi cel mai prețios obiect pe care ar fi pus mâna până acum.
Tipul ce așteaptă în continuare cafeaua se uită plictisit la ele.
Tipa-maimuțică vorbește mai mult decât niște urechi bine-antrenate ar putea duce.
Oops, ceilalți doi, de la masa de lângă pian, au început să-și aproprie capetele buclate.
Până să-i surprind sărutându-se, s-au depărtat. Acum bate el în masă, chiar are stil, o fi ceva toboșar. Oricum, are ceva din neglijența și nepăsarea aparentă, specifice artiștilor.
A mai venit o gagică la masa mea, o blondină. Și încă un tip. Blondina își dă hainele jos de câteva minute, parc-ar fi o copie fidelă a babei Dochia.
Mai am o gură de bere, blondina încă nu s-a așezat. Pot să-mi imaginez deja câtă bucurie le va aduce plecarea mea. Nu-s făcută să bucur oamenii, cel puțin nu străinii. Mai stau puțin.
Nu pot să plec până nu observ ceva acțiune la masa de lângă pian. Simt cum le fierb niște sentimente, chiar dacă bărbosul stă cu mâinile încrucișate.
Au mai venit încă patru persoane la masa mea, chiar dacă plec acum, tot nu vor avea loc. Intenționează să se mute, eu nu.
Au început să mă privească insistent. De parc-ar zice: hei, suntem cu afaceri aici, nu ai vrea să părăsești incinta?
Mă fac și eu că plouă și nu mă deranjează că n-am umbrelă. Eu am fost prima aici. Stau în capu’ mesei ca un boss care nu-și recunoaște angajații, îi ignoră cu îndârjire.
Blondina e afectată de mulțimea de fete care a ajuns la masă. “Sunt prea multe fete care fac chestii de fete”, spune ea dându-și ochii peste cap.
Cei de la masa de lângă pian s-au apropiat, însă numai ca să își împărtășească ceva de pe telefoane. Se pare că telefoanele nu ne apropie doar când suntem la distanță.
Mi-ar plăcea să aflu și pentru ce s-au adunat ăștia de la masa MEA. Cred că sunt ceva desgineri, vorbesc de desene. Sau poate artiști plastici. A mai venit o gagica. Vorbește cu tipul care nici acum nu și-a primit cafeaua. Cică i-a dat mesaj, el abia acum îl vede. Blondina a mai adus un scaun. Eu încă mă prefac că sunt singură la masă. Vai, cum aștept chiotul vesel ce o să răsune după plecarea mea! Un tip întreabă dacă “Diana nu e pe aici”. Habar n-au ei că Diana e chiar aici și că le încurcă buna desfășurare a întâlnirii.
Cei de lângă pian încă butonează.
Au intrat două tipe la vreo 30+. Una are un palton albastru cu niște modele ciudate pe spate, un desen cu o gheișă agățat undeva între umeri. Și l-a dat jos. Poartă o rochie verde cu mâneci lungi. Cealaltă s-a pierdut printre nasturi.
Sper ca atunci când o să cer nota n-o să fiu nevoită să achit pentru ceata de oameni care mi s-a alăturat.
Potențialul cuplu de alături tocmai a terminat de tastat.
Pletosul fără cafea discută cu o colegă despre cursurile ei, filosofie, istoria artei și-apoi o inconvenabilă porție de tăcere.
Crețulina de lângă pian se joacă cu păru-i, bărbosul de lângă ea se uită în gol, ea se scarpină lângă nas. Încep să-i privesc cam insistent. Totuși, nu așa insistent cum mă privesc cei de la masa MEA.
Tipul de lângă pian a început să-și roadă unghile, nu cred că o să văd ceva interesant prea curând. Se joacă cu scaunul de lângă el și se uită iar în gol. Mi s-a terminat berea, ar fi cazul să mă retrag.
Cei doi de lângă pian sunt foarte apropiați. Aștept!
Au mai venit câteva persoane la ședința de lucru. Cuplul de lângă pian devine tot mai intim. Dacă nu se sărută nu mai au rost atâtea rânduri aberante.
Totuși, prefer să fac o faptă mai bună, decât să stau să le vânez în continuare presupusa lor atingere de buze. Mă ridic și eliberez spațiul. Niște strigăte voioase, dar fictive, parcă-mi îmi inundă urechile.
9 Comments