Nu cred că sunt cea mai feminină ființă, nici nu mă străduiesc să schimb ceva în sensul ăsta, chiar dacă mama abia așteaptă ziua când o să mă vadă și pe mine cocoțată pe niște tocuri, cu un costumaș business pe mine, de preferat fustă și cu-o freză decentă pe care să n-o stric de fiecare dată când îmi vine să-mi trec mâna prin păr.
Totuși, nu pot fugi și nici nu vreau, de faptul că nu m-am născut cu cojones (la figurat am în funcție de nevoie). Când mai prind câte-un moment liber, mai cuget și eu la una alta. Și nu numai la frumusețea spiritului. Astăzi mă gândeam la tipul material de frumusețe, palpabil, da, aia trecătoare, care, din când în când trebuie întreținută.
Am început astfel, să răsfoiesc interneții să văd de ce tendințe dau.
M-am îndreptat spre secțiunea: ce-aș putea face cu firava mea pleată? Acum, din nefericire, părul meu nărăvaș nu-mi prea permite multe. De multe ori tind să cred că soluția e periuță, dar asta nu înseamnă că nu privesc cu jind atunci când vine vorba de capitolul modele coafuri. Când eram mai mică o stresam pe mama cu orele să-mi facă felurite împletituri, criticam, încercându-i nervii, fiecare fir de păr ce țâșnea interzis te miri pe unde, după care, de aiurită sau plictisită, îmi deșiram, rând pe rând, codițele realizate în chinuri.
Când vine vorba de make-up, ei bine, aici mă pierd cu totul. Am stat într-o seară atentă cam jumătate de oră în fața unei prietene ce îmi explica cum se machiază ochii mici și de ce. Bineînțeles, pe măsura relatărilor, ochii îmi deveneau și mai mici. Cred, totuși, că n-ar strica să fiu mai interesată și de aspectul ăsta, chiar de nu-s adepta datului din gene sau a buzelor țuguiate, acoperite de sclipiri.
Pâna la urmă, dacă aș lăsa de la mine, din mândria de n-am chef să mă spoiesc, poate aș descoperi un chip ceva mai vesel. Totuși, aș păstra aspectul ăsta pentru cele mai speciale ocazii, până va fi cazul să-mi ascund din neașteptatele imperfecțiuni ascunse-n colțul vârstei.
One Comment