Pentru că, dacă-mi eşti suficient de apropiat, rişti să te sun în miez de noapte ca să ţi-o amintesc, iar pentru asta nu trebuie să fiu la vreun concert live, deşi de acolo se dau cele mai multe telefoane, ştiţi toţi.
Da, am o problemă, sun oamenii când le aud muzicile favorite sau cele care ştiu le plac pur şi simplu şi-mi amintesc de persoanele respective. Dacă ar fi să fac o trecere în revistă cred că ar fi peste 50 de apeluri efectuate cu scopul ăsta. Scopul? Nu e de a le arăta că exist, ci că ei există pentru mine, prin diverse mărunţişuri, dar mai ales, de a-i bucura, sperând că ceea ce m-ar face pe mine să zâmbesc, îi face şi pe alţii.
Singurul lucru care mă împiedică să nu înroşesc firul telefonului prea tare la concerte, este aparatul foto. Aşa trăiesc eu muzica live care-mi place. Ori imortalizez în tăcere vizuală, ori transmit cântarea celor dragi. Când nu fac asta, parcă nu mă simt în faţa unei scene cu cineva notabil la microfon. Iar dacă nu fac asta, posibil chiar să nu fie nimic interesant la ieşirea din boxe.
Chiar şi aseară am avut, atenţie, patru activităţi de genul ăsta (bine, una a fost prin twitter, acum cu social media îmi pot transmite obsesia prin căi mai silenţioase). Am fost la o seară de folk. Cânta la un moment dat un tip aproape la fel de minunat ca tipii de la Plus Noi, piesa Monolog. Nu m-am putut abţine şi am sunat un membru al trupei. Reacţia: Cânta Monolog şi lumea aplauda??? Hehe, să-mi povesteşti mâine, ok? Apoi, acelaşi chitarist, dar într-un cadru mai restrâns, m-a surprins cu Noapte la munte, noapte la mare, una dintre preferatele piese ale uneia dintre fostele mele colege de cameră de la Sibiu. Mă uit la ceas, era vreo 2. A.M. O sun, răspunde şi mă bucură şi ea cu o reacţie prea faină. După ce-au terminat oamenii faini cu chitarele, am schimbat locul şi, probabil, prinsă în frenezia concertelor şi a telefoanelor armonioase, când am auzit o anume piesă, am mai dat un telefon. În jur de 4 a.m. Wrong!
Eh, de-a lungul firului telefoanelor ăstora, care nu mai ştiu exact când a început, dar sunt ceva ani, am dat de foarte multe reacţii. Aici n-am să amintesc bucuriile de moment care se potriveau cu ora la care sunam, sau pe cele previzibile, când era clar că merg la concertul unei trupe care trebuia să aibă ceva fan mai înfocat decât mine printre apropiaţii mei.
So, fun facts!
• de când fac nebunia asta, am reuşit sigur să trezesc vreo 10 persoane (pe puţin), din somnul lor dulce;
• cu siguranţă mai mult de 10 persoane m-au înjurat;
• s-au bucurat şi m-au vrut în clipa aia lângă ele… vreo cinci persoane;
• am consumat suficientă baterie la telefon cât să nu mai reuşesc să fac şi altceva la concertul respectiv, cum ar fi o mică filmare;
• la Aerosmith am sunat pe cineva şi a ascultat vreo 15 minute încontinuu;
• Plus Noi e trupa de la ale căror concerte am sunat cel mai des;
• În prima săptămână din Cluj (octombrie), în fiecare seară am sunat cel puţin o persoană, iar pe 3 octombrie, odată cu Ursus Cluj Fest şi Şuie, Viţa, Luna Amară, Zdob şi Zdub, am reuşit să-mi sun toate cele patru foarte bune prietene rămase la Sibiu.
• Pe lângă cele de la Plus Noi, cel mai apreciat telefon a fost dat de la un concert Anathema;
• Am enervat pe cineva, nu din cauza telefonului, ci pentru că deşi Serj Tankian cânta bine, sonorizarea era varză;
• Au fost foarte puţine dăţile când eu am fost sunată şi nu cred că o să mă poată suna cineva de la un concert Federico Aubele, dar ar fi cea mai bucurie telefonică.
• Am reuşit să despart doi oameni. Copii la vremea aia, e drept. L-am sunat pe un amic de la un concert de jazz pentru că era cam singurul pe atunci care aprecia şi s-a foarte supărat prietena lui;
• Şi dacă tot sunt la naşpa facts, am să închei cu faptul că cele mai multe persoane, care mă cunosc prea puţin, deşi eu cred că merită sunate, nu ştiu cum să înţeleagă aceste apeluri melodioase.
Aşa că dacă nu te bucuri sincer la un astfel de apel, nu vrei să-ţi imaginezi dubioşenii, n-ai chef de apeluri neaşteptate, de aplauzele unor mâini printre care nu-s şi ale tale, nu-mi spune care e melodia ta preferată! Aşa o să mă vindec.
7 Comments