De data asta chiar e pierdut. M-am îndurat să deschid uşa şi i-am dat aspiratorul lui X (x fiind tipul obsedat de aspirat din postul celălalt) în ziua de Florii. Seara, cum a ţinut el să specifice. De la el din camera zbura pe lângă sunetele răguşite ale aspiratorului, o adevărată poluare fonică.
Acum m-am împiedicat de el pe hol. Mă ştie drept fata cu aspiratorul în cameră.
Dialog cu specimenul atlasului meu de mitocănie studenţească şi anume OBSEDATUS ASPIRATUR.
-Aspiratorul e la Cristi…
-Nu mă interesează (şi am continuat să merg)
-Păi…
-Să-l aducă! Au tot venit după el şi n-am ştiut unde să-i trimit.
-Eşti în camera acum să-l aduc?
-Da!
-Nu mai fii aşa recalcitrantă!
-Bine, hai lasă-mă!
-E Paştele…
-Nu e.
-Eşti baptistă?
Şi cam atât. X ăsta e genul ăla de băiat care vine zâmbind, bate la uşă: Îmi dai şi mie aspiratorul te rog frumos?
Ok, nimic ieşit din comun, dar dacă nu ar veni zilnic cu acelaşi rânjet lung şi bust gol.
Anul trecut X mă întreba intrigat:
– Tu de ce eşti mereu acidă?
– ??
– Ştii… chimie, chestii…
– Sulfurică sau clorhidrică?
– Asta nu mai ştiu…
Ah… acum a venit cu aspiratorul… I-am spus că şi baptiştii au Paşte.
Be First to Comment