Începuturile mele “jurnalistice”

Aveam vreo 11 ani sau 12, nici nu mai ţin minte. Ştiu că în cadrul unui seminar de engleză ne-am hotărât să facem un ziar, iar mie mi-a venit sarcina să îi iau un interviu unei doamne doctor din oraş. Cum pe vremea aia, personajul principal de pe marte (aka Zlanta) era poluarea, e clar că acesta a fost şi subiectul interviului. Toată treaba a sunat cam aşa:

Reporter: D-nă doctor, poluarea din oraşul Zlatna are efect asupra noastră, a copiilor? Care este acest effect şi cât de grave pot fi urmările lui?

Vultur Claudia : Da, sigur. Efectele pot fi imediate şi de lungă durată Acestea pot provoca iritaţii ale căilor respiratorii, dureri de cap şi mai rar, stări de sufocare. Când noxele sunt mari, de lungă durată şi merg cu tulburări în creştere şi dezvoltar, suferinţa sistemului nervos central, creează anemii de diferite grade şi duc la scăderea imunităţii organismului faţă de infecţii.

Rep.: Alimentaţia constituie un factor principal în apărarea organismului nostru contra poluării?

V.C.: Da, este un factor care spune cuvântul în apărarea organismului nostru împotriva poluării. Alimentaţia populaţiei din zonele cu plumb constă într-im exces de alimentaţie cu conţinut mare de minerale şi vitamine, conţinut crescut de proteine şi zaharuri şi evitarea alimentelor pe bază de grăsimi şi excitantelor nervoase (ciocolata, cacao, condimente etc).

Rep.: Există deosebiri între organismul unui copil dintr-un mediu poluat şi al unui copil dintr-un mediu nepoluat?

V.C.: Da, există deosebiri. După cum aţi văzut, copiii din Zlatna sunt anemici, foarte slăbiţi, iar creşterea şi dezvoltarea lor este afectată de poluare.

Rep.: Ar fi benefică o schimbare de mediu?

V.C.: Da, dar nu este şi cea mai bună rezolvare.

Rep.: Cum putem preveni contaminarea cu plumb?

V.C.: Printr-o igienă personală riguroasă, o alimentaţie corectă şi o ieşire din mediu.

Rep.: Ce măsuri igienico-sanitare trebuie aplicate într-un astfel de caz?

V.C.: Igiena individuală severă, o curăţarea deasă a lenjeriei de corp, băi zilnice, spălarea fructelor înainte de consumare, igienă riguroasă în şcoală şi la locurile de joacă.

Rep.: În cadrul Spitalului Zlatna există un departament de determinare a noxelor din aer?

V.C.: Nu, dar există un aparat de profil la Şcoala Generală şi unul în cadrul întreprinderii.

Rep. : Aveţi o evidenţă clară a copiilor afectaţi de poluare ?

V.C. : Da, 500 de copii testaţi.

Rep.: Dacă direcţia sanitară are ca obiectiv prioritar tratarea copiilor ce suferă de pe urma poluării, care sunt aceste obiective?

V.C.: Lecţii de educaţie sanitară care să cuprindă măsuri de prevenire în cazul expunerii mari şi un program intens de vitaminizare şi mineralizare.

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *