Tag: zlatna

January 5, 2012 / / de'ale cugetului

revelion, refugiu, revenire

Daca as putea m-as cuibari intr-o coaja de nuca
si mi-as inveli trupul jilav cu nervurile unei frunze…
Si atunci nu mi-as mai dori decat
sa nu vina veveritele…  (
Refugiu – Alex Petrescu)

Finalul unui an ca 2011, căruia am încetat să-i mai atribui invective și începutul unui 2012 – care ne găsește curioși și parcă abia așteaptă să fie descoperit – aceste câteva zile m-au prins undeva deasupra norilor, deasupra orașelor pe care le-am numărat pe-nserate, e drept, destul de blurate, că ochii nu-mi văd “ca la carte”, sub stelele pe care tot atunci încercam să le dibuiesc, exact de pe prispa locului unde din când în când aș vrea să trăiesc.

October 20, 2010 / / despre oameni

După mai bine de trei ore de urcat alături de un fel de zână a munților ce m-a invitat la Săruni și m-a cadorisit cu o pereche de pantaloni și-o pelerină, împreună cu un elev de 15 ani (eh, ce dezorientată eram eu la vârsta aia, dar aș mai face încă de două ori liceul) care văzut-am că-i destul de spiritual și scrie bine și cu un fost student europenist cu prea multe porecle și proaspăt trezit dintr-o feciorească; deci alături de ei am urcat trei ore și am ajuns la… i-aș fi spus în momentul respectiv Meca, dar mai bine sună Săruni.

Adică aici. Da, acum, în miez de toamnă, pe ceață și ploaie. N-am prins strop de cer senin și nici fir de rază de soare. Pentru că-s ca vremea. N-am putut ajunge în vară, dar cum am prins câteva zile libere și oameni dispuși să stea după oasele mele molcome, am reușit.  Și a meritat, în ciuda anotimpului parcă fără suflet. Sunt faine culorile toamnei văzute în timp ce încerci să tragi cât mai corect aer în piept. Și-s incredibile frunzele ce-și scurg pe fruntea ta stropii de apă. Iar când, în cel mai abrupt loc, îți întorci privirea în urmă, simți că nu ți-e tocmai bine, dar de insiști ai ocazia să vezi cum lași totul în urmă sub o pătură groasă de ceață. E ca și cum drumul pe care urci se scurge și orice loc prin care calci dispare odată ce-ți ridici talpa. Dacă încerci să vezi dincolo de metaforă și să te încarci, de aici pâna la muntele vindecă suflete nu mai e mult.

August 22, 2010 / / orase
July 15, 2009 / / jurnalistice

Aveam vreo 11 ani sau 12, nici nu mai ţin minte. Ştiu că în cadrul unui seminar de engleză ne-am hotărât să facem un ziar, iar mie mi-a venit sarcina să îi iau un interviu unei doamne doctor din oraş. Cum pe vremea aia, personajul principal de pe marte (aka Zlanta) era poluarea, e clar că acesta a fost şi subiectul interviului. Toată treaba a sunat cam aşa:

Reporter: D-nă doctor, poluarea din oraşul Zlatna are efect asupra noastră, a copiilor? Care este acest effect şi cât de grave pot fi urmările lui?

Vultur Claudia : Da, sigur. Efectele pot fi imediate şi de lungă durată Acestea pot provoca iritaţii ale căilor respiratorii, dureri de cap şi mai rar, stări de sufocare. Când noxele sunt mari, de lungă durată şi merg cu tulburări în creştere şi dezvoltar, suferinţa sistemului nervos central, creează anemii de diferite grade şi duc la scăderea imunităţii organismului faţă de infecţii.

Rep.: Alimentaţia constituie un factor principal în apărarea organismului nostru contra poluării?

V.C.: Da, este un factor care spune cuvântul în apărarea organismului nostru împotriva poluării. Alimentaţia populaţiei din zonele cu plumb constă într-im exces de alimentaţie cu conţinut mare de minerale şi vitamine, conţinut crescut de proteine şi zaharuri şi evitarea alimentelor pe bază de grăsimi şi excitantelor nervoase (ciocolata, cacao, condimente etc).

Rep.: Există deosebiri între organismul unui copil dintr-un mediu poluat şi al unui copil dintr-un mediu nepoluat?

V.C.: Da, există deosebiri. După cum aţi văzut, copiii din Zlatna sunt anemici, foarte slăbiţi, iar creşterea şi dezvoltarea lor este afectată de poluare.