Piteşti – Bascov. După mai bine de şase ore de bătut scaunul autocarului am ajuns aici. De ce aici? Pentru că e cea mai simplă cale de-a ajunge din Piteşti în Curtea de Argeş. În 40 de minute m-am văzut în faţa Muzeului Municipal şi am fost remorcată de Andreea şi verişoara ei, într-un alt motocar, înspre Arefu sau Aref, după cum am tot auzit că i se spune. Un drum rapid, câteva sate: Valea Iaşului, Corbeni, Căpăţineni etc şi Arefu, în sfârşit. Munte, linişte, aer curat. Oameni primitori şi multe animale. Seminţe, poveşti şi un somn bun.
Cetatea lui Vlad Ţepeş?
Dacă până să ajung acolo, asociam locul cu relaxare, a doua zi mi-am dat seama că trebuie să-mi intru bine în rolul de turist, căci nu e de stat. Prima oprire: Cetatea Poienari; plecarea din Căpăţineni; transport: pas cu pas. Trebuie să recunosc că au fost chiar multe opriri în urcarea noastră spre cetate. Cele 1480 de scări ne-au cam dat de furcă trupurilor leneşe, iar încercarea de a le reduce (scările) prin căţărări “alpiniste” mai mult ne-a obosit şi ne-au cadorisit cu julituri. Pentru că o aveam cu noi pe nepoata (chiar nepoatele) Tiei din Arefu, n-am mai plătit taxa de intrare şi ne-am şi lungit la stat. Mi-a plăcut acolo sus, între zidurile acelea vechi de unde ţi se pare că poţi cuprinde norii cu mâna, iar privind în jos, vezi cum alunecă pădurile şi cum îşi croieşte loc drumul de munte. Scările epuizante de adineaori le baţi în nici cinci minute la coborâre, sau zece dacă mai găseşti ceva zmeură pe drum.
“Pe Argeş în jos/ Pe un mal frumos”
Următoarea oprire: Curtea de Argeş. Se putea altfel? Ce e de vizitat? Pe lângă mănăstirea lui Manole pe care am încercat să o fotografiez din toate unghiurile şi parcă tot n-am prins-o pe toată, că mare au mai făcut-o, cu tot cu Ana-n ea, am mai dat o geana şi prin Biserica Domnească şi în Muzeul Municipal unde voiam să intru din prima zi. De ce ? Habar n-am… Nici măcar pentru o lecţie de istorie. Ghidului îi venea să râdă povestindu-ne diverse (istorice, bineînţeles), nouă la fel. Actori în muzeu am fost toţi pentru câteva minute, până când l-am lăsat în urmă cu verişoara Andreei care are sechele din liceu la istorie şi-a pornit diverse discuţii cu ghidul. Între timp eu mai încercam pe furiş să fac câte o poză, dar vitrinele şi zonele mult prea întunecate nu au fost de partea mea. Ne-am potolit sunetele maţelor în pizzeria No Comment, despre care nu prea am ce comenta (bun nume şi-au ales!), după care ne-am motocarizat spre casă. Din nebunie şi plictiseală, n-am găsit alt loc pentru lenevit şi fotografiat, decât cimitirul satului, unde n-am stat foarte mult, că începuse preotul să se întrebe ce facem pe-acolo.
Vidraru sec
Ultima vizită: Barajul Vidraru. Aici chiar îmi doream mult să ajung. Şi chiar credeam că nu voi ajunge, căci ziua s-a prezentat destul de mohorâtă, iar noi nu ne-am trezit la ora potrivită pentru a bate din tălpi mai bine de 11 km. Aşa că, cu farmecul Ancuţei sau mai bine zis din generozitatea vecinilor, eh nici chiar aşa, oricum, am ajuns până la urmă şi la Vidraru, l-am prins înfrigurat şi secat, la apus, cu toate în construcţie. Poze peste poze, ape peste ape, peşti, bărcuţe, câini şi gânduri reflectate-n lac.
Înapoi la căsuţa de la care mi-am luat rămas bun a doua zi, cu fiinţele ei drăguţe, cu Cristi (câinele, pe numele iniţial Toni), Lady Gaga (singura gâscă – cântăcioasă), mulţi pui, multe pisici (- Câte pisici aveţi doamnă? – Nu ştiu!), iepuri speriaţi şi curci amuzate plus curcanul mereu umflat, gata de atac.
“Au vrut să-l buzunărească”
Din Arefu în Curtea de Argeş, iar de aici la Bascov. Cam aşa a fost partea simplă a drumului spre casă. În Piteşti, nici nu m-am urcat bine în autobuzul ce mă ducea undeva aproape de Autogara Nord, că am şi avut parte de ciudăţenii. Aeriană şi obosită, nu mi-am dat seama (nu prea aveam cum) că vreo şapte ţigănci certăreţe, care se înţelegeau în spatele meu pe limba lor, voiau să mă buzunărească, în timp ce eu căscam visându-mă acasă cât mai repede. La următoarea staţie, nişte localnici, obişnuiţi probabil cu gesturile lor, le-au dat jos, protejându-mă. Abia când o femeie i-a spus celei de lângă ea: au vrut să-l buzunărească, mi-am dat seama ce coceau ele pe ţigăneşte privindu-mă dubios. Până la urmă, îndrumată de şofer, nu mi-a fost deloc greu să găsesc autogara de unde m-am aşezat în lungul drum spre casă după câteva zile care mi-au prins mai bine decât mă aşteptam.
De când m-am tuns, doar la Piteşti mi s-a întâmplat să fiu foarte uşor confundată cu un puştan. – Spune băiatu ! – Aaa.. mdaa… daţi-mi doi covrigi. – Sau eşti domnişoară ? Sau băiat ? – Da… – Ce ? aaa spune păpuşa, cu ce te ma servesc?
Be First to Comment